Home » I. Scurt rezumat istoric al Bisericii » Când apare apostazia ?

Când apare apostazia ?


„Și aşa, aţi desfiinţat Cuvîntul lui Dumnezeu, prin datina (tradiția) voastră“ (Marcu 7:13).   Și astfel, creatură năucă și oarbă și-a răstignit Creatorul.

Prezentarea mea anterioară a părut unora prea blândă și mult prea îngăduitoare din dorința de a fi împăciuitor. Am fost întrebat: Suntem chiar toți la fel sau unii sunt pierduți de la mântuire? Când se transformă «diferențele» în abateri de la credința mântuitoare și se naște apostazia?

Ca sa mă înțelegeți, în simplitatea mea de tehnician metrolog, am nevoie de o reprezentare grafică. Dacă am spune că floarea creștinismului este compusă din mai multe petale legate de un corp comun, mi-ar fi mai ușor să ma fac înțeles.

Corpul comun, mijlocul florii reprezintă corpul comun al articolelor de credință strict necesare pentru mântuire. Dincolo de el, fiecare confesiune, mai devreme sau mai târziu, mai mult sau mai puțin, mai pe față sau mai discret, își adaugă un «specific» de crez și manifestare.

Petalele par despărțite, dar ele sunt legate între ele de apartenența la centrul comun. Câtă vreme o grupare creștină are o «petală confesională» încă ancorată trainic în corpul comun al credinței mântuitoare, ea rămâne în perimetrul credinței adevărate. Când petalele devin mai importante decât centrul sau se desprind de centru, gruparea respectivă iese din cadrul părtașiei creștine și este privită ca apostată.

Dați-mi voie să ilustrez cele spuse cu o întâmplare adevărată. Când am închiriat o sală pentru întrunirile noastre, păstorul adventist al bisericii gazdă m-a chemat să stăm de vorbă puțin. M-a primit foarte amabil și prietenos, neobișnuit pentru antecedentele mele cu alți frați adventiști. „Vino, ia loc și spune-mi ceva despre tine și despre biserica voastră“.

I-am spus că suntem din România și suntem baptiști.

„Ce fel de baptiști?“, m-a întrebat el. Văzând mirarea de pe chipul meu, a continuat: „Există 21 de feluri de baptiști în Statele Unite. Voi de care fel sunteți?“

M-am gândit puțin și i-am răspuns: „În România nu sunt decât două feluri de baptiști: baptiști buni și baptiști răi. Noi suntem din ăia buni.“

A izbucnit în râs: „Ar fi bine să fie așa de simplu …“

L-am întrebat cum de este așa de prietenos cu un baptist. Mi-a răspuns: „Anul acesta, în mișcarea adventistă s-a făcut o mare schimbare. Până acum, noi stăteam cu fața la Sabat și ne întâlneam acolo cu toți cei care țineau Sabatul Ei erau singurii noștri frați. Crucea era și ea în crezul nostru, dar o țineam cumva într-o parte. De anul acesta, conducătorii noștri au hotărât să ne întoarcem cu fața spre cruce și să ne întâlnim acolo cu toți frații noștri. Oricine crede în mântuire doar prin crucea de la Calvar este frate cu noi. Sabatul este încă alături de noi și încă ținem la el, dar el nu ne mai desparte de ceilalți frați de la cruce.“

A fost pentru prima dată când am auzit această explicație, dar ea avea să mă urmărească toată viața, ajutându-mă și pe mine să-mi definesc poziția și să-mi recunosc … frații.

Din păcate, mișcarea adventistă mondială s-a răzgândit între timp; s-a modificat schimbarea sau s-a schimbat modificarea. Nu știu precis, dar este suficient să vă spun că astăzi, adventismul este privit cu suspiciune de celelalte familii creștine, la granița dintre părtășie și apostazie.

Ori de câte ori și oriunde o grupare creștină își dezvoltă un crez și o practică separată și chiar contrară credinței mântuitoare ea se autoexclude din părtășia creștină și … cade din har. Ea este ca petalele desprinse din corola unei flori și căzute uscate la pământ. Martorii lui Iehova, Christian Science, etc. s-au uscat deja și sunt apostate. Alte familii creștine care cochetează cu homosexualitatea, liberalismul, materialismul, negarea inspirației Scripturilor, etc. sunt plecate spre aceeași evoluție fatală.

Cât de necesare sau acceptabile sunt «tradițiile» care înfloresc dincolo de centrul florii creștine? Nu spun că sunt «necesare», dar s-au dovedit «inevitabile». Așa este natura noastră umană! Criticăm catolicismul și ortodoxia, dar, dați-ne și nouă două mii de ani de istorie și, cine știe, poate că tradițiile noastre le vor întrece pe ale lor …

Deocamdată, «tradițiile» mișcărilor neoprotestante sunt mici și nedezvoltate. Petalele noastre sunt mici și încă ne mai confundăm cu centrul florii. Lucrurile care ne deosebesc sunt mult mai puține și mai neimportante decât cele care ne leagă, asta am vrut să spun în postul meu anterior (aici).

„Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor“  (Col. 2:8).

Într-o discuție despre apartenența la diferite denominații creștine, Vasile Talos, profesorul meu de la Seminarul din București, mi-a scris:

,,

Abordarea mea este una pastorala si in aceasta privinta as vrea sa fac doua precizari:

1. PARTEA BUNA A LUCRURILOR: Biserica este Turma lui Hristos si prin ea se manifesta spiritual, Imparatia lui Dumnezeu; iar Imparatia lui Dumnezeu este mai mare decat o biserica sau o confesiune (traditie crestina). Misiologic s-ar putea spune ca fiecare din principalele traditii crestine se focalizeaza pe un anumit eveniment salvific (legat de persoana Domnului Isus): Intruparea; Rastiginirea; Invierea; Inaltarea; Pogorarea (Duhului Sfant); Parousia (A doua venire). Aici cuvantul traditie se limiteaza strict la sensul de denominatiune. Deci:

(1)-Traditia Catolica se concentreaza pe Intruparea Domnului; de aici si importanta exagerata data Mariei. Dar ca aplicatie misiologica, crestinul trebuie sa intrupeze Evanghelia si deci sa fie o prezenta a dragostei lui Hristos. Asa intelegem misiunea maicii Thereza in India.

(2)-Traditia Evanghelica (inclusiv Baptistii) se concentreaza asupra Rastignirii, a jertfei Domnului Isus. In casele de rugaciune baptiste, versetul preferat este: “Noi predicam pe Hristos cel rastignit!”. Si este adevarat ca Dumnezeu a gasit cu cale sa mantuiasca pe credinciosi prin nebunia propovaduirii crucii.

(3)-Traditia Ortodoxa se concentreaza asupra Invierii.De aceea cea mai mare sarbatoare in tarile ortodoxe este Sarbatoarea Invierii. De aici si Theosis (Indumnezeirea) prin transfigurare.

(4)-Traditia Reformata considera ca toate celelalte evenimente salvifice sunt secundare fata de Inaltarea Domnului, prin care Dumnezeu I-a dat autoritatea de Domn al domnilor si Rege al regilor (Filipeni 2:9-11). Presbiterienii, de exemplu privesc misiunea bisericii ca actiune in societate pentru promovarea valorilor Imparatiei.

(5)-Traditia Penticostala (si charismatica) se focalizeaza pe Pogorarea Duhului Sfant, si aduc in atentia Bisericii importanta darurilor duhovnicesti si a manifestarilor (lucrarilor) Duhului. (6)-Traditia Adventa (in principal Adventistii, dar nu numai) subliniaza A Doua Venire a Domnului Isus.

Dupa cum fiecare eveniment salvific este vital pentru mantuirea noastra, tot asa, fiecare abordare misiologica are valoare esentiala pentru o biserica echilibrata. In sensul acesta, fiecare biserica are ceva frumos si important de invatat de la celelalte. In acelasi timp, focalizarea pe o anumita abordare duce la exagerari si dezechilibre mai mult sau mai putin grave; unele insemnand saracirea vietii spirituale, iar altele de-a dretul erezii nimicitoare. Totusi, credinciosul, desi puternic influentat, nu trebuie intotdeauna confundat cu traditia din care face parte. Iar lupta noastra ar trebui sa fie cu noi insine in sensul de a ne depasi anumite limite traditionaliste si de a nu ne lasa ispititi de exagerari pagubitoare.

2. PARTEA DELICATA A LUCRURILOR. Biserica este si o institutie umana, nu doar un organism spiritual. Nu stiu daca staulul este metafora cea mai potrivita. Dar Domnul Isus spune:  Mai am si alte oi, care nu sunt din staulul acesta.” (Se referea probabil la staulul Iudaismului si la oile dintre neamuri).

Un frate mi-a zis odata cu naduf: “Pastorii de astazi se ingrijesc mai mult de staul decat de turma”. Teologul Augustin spunea: “Numai Dumnezeu stie cati lupi sunt in staul si cate oi sunt in afara staulului.” Siguranta turmei sta nu atat in staul, cat in Pastorul cel Bun. Daca intra cineva prin Mine, va intra si va iesi, si va gasi pasune.

Biserica locala nu este o capcana care inregimenteaza, ci este o turma in continua apropiere de Pastorul cel Bun. De aceea, cel mai important lucru este ce directie are calatoria noastra spirituala, spre Hristos sau dinspre Hristos, suntem centrati in El sau in noi. Preocuparea apostolului Pavel era: „Sa-L cunosc pe El si puterea invierii Lui si partasia suferintelor Lui, si sa ma fac asemenea cu moartea Lui… si aurncandu-ma inainte alerg spre tinta.” (Filipeni cap. 2). Iata dece este numai o problema de timp sa se descopere autenticitatea sau lipsa de autenticitate. De asemeni, slujitorul (presbiterul, pastorul–vezi Fapte 20:28-30) care nu intra pe Usa care este Hristos, este dupa cuvantul Domnului, hot si talhar (Ioan 10:1). Aici, cred ca are loc dezbaterea ta. Dar ea nu trebuie redusa la o singura institutie.

E nevoie de institutie, asa cum banana are nevoie de coaja. Daca iti dau banana fara coaja, nu o poti pastra o saptamana. Dar daca ar fi ca cineva sa manance numai coji de banane, se satura de BISERICA!


1 Comment

  1. MARIAN CRISTACHE says:

    Tu,ai desenat floarea.Profesorul Vasile Talos a colorat-o atat de frumos !
    Sa ne bucuram ca,impreuna, suntem o floare !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: