Pentru o mai largă vizibilitate, preluăm aici conținutul pe capitole al lucrării menționate în titlu. Cartea a apărut tradusă în limba română pe site-ul ,,Click Bible“.
Ce este biserica? Noul Testament ne arată istoria Celui care a venit din cer la noi şi a fost aici pe pământ, mai întâi un copilaş în slăbiciune şi sărăcie, apoi un om plin de har şi de bunătate, făcând bine tuturor, dar care a fost necunoscut, dispreţuit, lepădat, acoperit de insulte şi, în cele […]
Începutul bisericii Am văzut ce este Biserica cea atât de scumpă Domnului Isus. Vom vorbi acum despre naşterea ei, adică de începutul ei pe pământ. Ea nu putea să ia fiinţă înainte ca Domnul să-Şi fi împlinit lucrarea de har pe cruce, înainte de a Se fi dat pentru ea, înainte de a o fi […]
Cele dintâi propovăduiri Biserica se întemeiase, Dumnezeu îşi avea acum pe pământ o locuinţă, alcătuită din pietre vii, un templu în care El era prezent. Dar Biserica nu trebuia să se mărginească la aceste câteva persoane. Când a vorbit despre Duhul Sfânt, pe care aveau să-L primească cei care credeau în El, Domnul Isus a […]
Cele dintâi prigoniri Biserica era în creştere în Ierusalim. Mulţi au crezut în Domnul Isus şi au fost mântuiţi. Acesta era însă un lucru pe care Satan, vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al oamenilor, nu putea să-l sufere; şi pentru a i se împotrivi, a ridicat împotriva apostolilor ura fruntaşilor poporului iudeu. Domnul Isus, înainte de […]
Viaţa celor dintâi creştini Înainte de a cerceta mai departe istoria Adunării, aş vrea să spun ceva despre viaţa primilor creştini. Puterea Duhului Sfânt, care locuia în ei, nu se arăta numai prin darul vorbirii în limbi şi prin minuni: lucra în inimi şi făcea să se arate în cei credincioşi o viaţă din cer, […]
Cea dintâi pătrundere a răului Un om numit Anania şi soţia sa Safira intraseră în Adunarea creştină (Faptele Apostolilor 5.1-11). Poate că fuseseră atraşi în această mare mişcare de trezire care a avut loc, izbiţi de faptele minunate ale harului Domnului. Nimeni nu-i silea să-şi vândă averea, dar ei voiau să pară că sunt tot […]
Cel dintâi martir Cuvântul martir însemnează martor. Domnul Isus a fost numit „martorul credincios şi adevărat” (Apocalipsa 3.14), pentru că El, când a fost pe pământ, a dat mărturie despre Dumnezeu cu credincioşie şi potrivit cu adevărul. Toţi creştinii, tineri sau bătrâni, sunt chemaţi să fie martori pentru Domnul Hristos, mărturisind numele Său şi slujindu-I […]
Cea dintâi prigonire Până aici, Adunarea nu era alcătuită decât din Iudei din Ierusalim. Domnul însă voia ca ea să se întindă mai departe, înainte de moarte, El spusese: „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii” (Ioan 12.32). Iudeii lepădaseră pe Domnul şi-L dăduseră la moarte. […]
Istoria lui Saul Marele prigonitor ajunge apostol al Neamurilor Domnul voia ca vestea cea bună a mântuirii să fie adusă la cunoştinţa neamurilor, pentru ca acei care aveau să creadă să fie mântuiţi şi să intre în Adunare. Ucenicii, pe care prigoana îi izgonise din Ierusalim, s-au împrăştiat până departe şi au vestit Cuvântul lui […]
Istoria lui Corneliu Petru deschide Neamurilor uşa împărăţiei cerurilor Saul, despre a cărui minunată întoarcere la Dumnezeu am vorbit mai înainte, fusese ales de Dumnezeu să ducă neamurilor Evanghelia. Apostolul Petru însă este cel care, după porunca Domnului, le deschide cel dintâi uşa mântuirii. Domnul Isus îi spusese încă de când era pe pământ: „Îţi […]
Petru la Ierusalim Întemniţarea si eliberarea sa Petru a mai rămas câteva zile în Cezareea cu cei întorşi la Dumnezeu de curând, de bună seamă ca să-i înveţe şi să-i întărcască în credinţă. Apoi s-a întors la Ierusalim, unde şi ajunsese vestea primirii Cuvântului lui Dumnezeu de către păgâni. Cât ar fi trebuit să se […]
Cei dintâi misionari printre păgâni – Antiohia În timp ce în Cezareea Petru primea neamurile în Adunarea lui Dumnezeu, Domnul, care întrebuinţează vasele pe care le vrea, călăuzea nişte smeriţi misionari, ale căror nume nu ne sunt cunoscute, ca să vestească Evanghelia păgânilor din marele oraş Antiohia. Această cetate vestită în vechime, al treilea oraş […]
Cea dintâi călătorie misionară a apostolului Pavel Pavel în Cipru Barnaba şi Saul, după ce au dat bătrânilor adunării din Ierusalim banii adunaţi de la creştinii din Antiohia, s-au întors în acest oraş. Dar nu erau singuri. Îi însoţea un tânăr creştin din Ierusalim: era Ioan zis şi Marcu, fiul Mariei, la care s-a dus […]
Credincioşii dintre neamuri Nu sunt siliţi să ţină legea lui Moise Adunarea din Antiohia se bucurase mult văzând că Dumnezeu a fost cu Pavel şi cu Barnaba şi, prin ei, deschisese neamurilor uşa credinţei. Credinţa este aceea care ne dă cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului Isus, în bucuria mântuirii şi în nădejdea cerului, când […]
A doua călătorie a lui Pavel Evanghelia adusă în Europa După ce a stat câtva timp la Antiohia, Pavel, întruna ocupat cu Domnul şi cu harul Său, a zis lui Barnaba: „Să ne întoarcem acum şi să mergem pe la fraţii din toate cetăţile în care am vestit Cuvântul Domnului, ca să vedem ce mai […]
Lucrarea lui Pavel la Filipi Istoria Lidiei Apostolul şi cei ce-l însoţeau se găseau acum în Europa, veniţi aici să înceapă lucrarea Domnului. În această parte a pământului, locuită de noi, Biserica trebuia să ia o mai mare dezvoltare. La marginile acestei Europe trebuia să strălucească Evanghelia. Putem să ne aducem aminte, în această privinţă, […]
Lucrarea lui Pavel la Tesalonic şi la Bereea Pavel şi Sila, părăsind cetatea Filipi, au lăsat pe Timotei şi pe Luca să înveţe şi să întărească pe sfinţi; iar ei s-au îndreptat spre Tesalonic, altă cetate însemnată a Macedoniei, care există şi azi. Aici se găsea o sinagogă a Iudeilor. Era un centru, unde veneau […]
Pavel la Atena Pavel a fost însoţit până la Atena, unde aştepta pe Sila şi pe Timotei, cei doi tovarăşi de drum şi de lucru. Atena, care acum este capitala Greciei, a fost una din cetăţile cele mai vestite din vechime. Pe vremea lui Pavel, era supusă Romanilor şi, deşi decăzută de la vechea ei […]
Pavel la Corint La Atena se întorseseră la Domnul mai multe persoane şi astfel luase fiinţă şi acolo o adunare. Din această cetate, Pavel s-a dus la Corint, una din cele mai de seamă cetăţi greceşti, vestită prin comerţul, bogăţiile şi şcolile sale, dar mai ales prin luxul locuitorilor, iubirea lor de plăceri şi viaţa […]
Lucrarea lui Pavel la Efes Părăsind Corintul, Pavel s-a dus în Asia, în marele oraş Efes, în locul căruia azi nu mai este decât un sat, ale cărui ruine însă dovedesc vechea măreţie. În vechime era vestit, îndeosebi din cauza unui templu măreţ, dedicat zeiţei Diana, pe care o socoteau ocrotitoarea vânătoarei şi a pădurilor, […]
Răscoala poporului din Efes Frângerea pâinii După cum am spus, Pavel îşi terminase lucrarea la Efes şi se poate că, prin aceasta, îşi sfârşise slujba şi lucrarea ca evanghelist şi misioanar. Totuşi, el n-a încetat să lucreze şi mai departe pentru Domnul şi, deşi nu ştim nimic din Scriptură despre cei din urmă ani ai […]
Pavel îşi ia rămas bun de la adunarea din Efes După ce au părăsit Troa, apostolul şi însoţitorii lui au plecat la Milet, oraş în Asia Mică, la o oarecare depărtare spre miazăzi de Efes. A trimis să cheme acolo pe bătrânii adunării din Efes, ca să-şi ia rămas bun de la ei. Putem spune […]
Pavel, arestat, este trimis la Roma Vom spune, în câteva cuvinte, ce s-a întâmplat cu marele apostol Pavel, după ce şi-a luat rămas bun de la bătrânii adunării din Efes. Cu aceasta se termină ceea ce Duhul lui Dumnezeu ne-a făcut cunoscut, în Scriptură, despre istoria Adunării pe pământ şi despre omul care a fost […]
Sfârşitul apostolilor Pavel şi Petru Înainte de a continua istoria Adunării Domnului Hristos pe pământ, vom mai spune câteva cuvinte cu privire la apostolii pe care Domnul i-a ales şi i-a trimis să vestească Evanghelia. Acum nu mai avem drept călăuză istorisirea dată chiar de Dumnezeu, prin pana lui Luca în Faptele Apostolilor, ci ceea […]
Cea dintâi prigonire din Împărăţia Romană Când Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, plin de har şi de adevăr, a venit pe pământ, a întâlnit din partea oamenilor numai dispreţ şi ură. La sfârşitul vieţii Sale sfinte şi curate, spunea cu durere: „… Acum le-au şi văzut (lucrările făcute) şi M-au urât şi pe Mine şi […]
Nimicirea Ierusalimului Această grozavă întâmplare, care a avut ca urmare împrăştierea Iudeilor, nu face parte, Ia drept vorbind, din istoria Bisericii. Totuşi, fiindcă se leagă destul de strâns de ea, vom spune ceva şi despre nimicirea Ierusalimului, întrucât a urmat îndată după cea dintâi prigonire a creştinilor. Împresurarea şi cucerirea Ierusalimului, cu toate suferinţele nemaiauzite […]
Apostolul Iacov Adunarea, Biserica, îşi are originea la Ierusalim. La început era alcătuită numai din Iudei întorşi la Domnul Isus. Aceşti credincioşi dintre Iudei rămăseseră ataşaţi de templu şi de rânduirile legii (Faptele Apostolilor 21.20). Ei nu înţeleseseră că, prin venirea Domnului Hristos, această veche orânduire de lucruri trebuia să înceteze, întrucât nu era decât […]
Ioan, ucenicul preaiubit Ioan, „ucenicul pe care îl iubea Isus”, a trăit mai mult decât toţi ceilalţi apostoli. Domnul iubeşte pe toţi ai Lui, dar cinstea pe Ioan cu o iubire deosebită, lucru care pentru inima acestuia era bunul cel mai de preţ. De aceea, în evanghelia sa, simte plăcere să se numească „ucenicul pe […]
Cele 7 scrisori ale Domnului către cele 7 biserici din Asia PERSOANA DOMNULUI Apocalipsa, pe care a scris-o Ioan la sfârşitul vieţii sale aşa de lungi, este „descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care trebuie să se întâmple în curând” — acestea sunt judecăţile care vor […]
Sfârşitul celui dintâi veac Am terminat ceea ce Duhul lui Dumnezeu ne prezintă, în chip profetic, în Apocalipsă, cu privire la Biserica Domnului pe pământ. Istoria ei, în afară de ceea ce am văzut până acum, trebuie să fie luată din mărturii omeneşti, supuse greşelii. Ar trebui mai multe volume ca să scriem tot ceea […]
Scrisori între Plinius şi Traian (103-107) La sfârşitul celui dintâi secol şi în timpul primei părţi al celui de al doilea, refuzul hotărât al creştinilor de a lua parte la ceremonia vreunui cult, fie în cinstea zeilor, fie a da slavă împăratului, începea a atrage asupra lor atenţia cârmuirii romane, Exista o lege împotriva tuturor […]
Martiriul lui Ignaţiu, Iustin şi Policarp Ignaţiu Teoforiu Nici un fapt din istoria Bisericii din primele timpuri n-a fost păstrat cu mai multă grijă ca istorisirea morţii ca martir a lui Ignaţiu. Nici o istorisire din această vreme nu-i mai vestită ca drumul lui din Antiohia la Roma, ca prizonier în lanţuri. Ignaţiu era unul […]
34 – Martirii din Cartagina pe la anul 202
Istoria bisericii, timp de aproape 20 de secole Adrien Ladrierre 
Română
Martirii din Cartagina pe la anul 202 Crudul guvernator din Lyon, despre care am mai vorbit, a ajuns împărat, sub numele de Septimiu Sever. În cei dintâi ani ai domniei lui, creştinii s-au bucurat de oarecare linişte, dar la întoarcerea din Orient, unde făcuse un război victorios, a dat un edict prin care se interzicea […]
52 – Ambroizie, episcop de Milan (374-397)
Istoria bisericii, timp de aproape 20 de secole Adrien Ladrierre Română
Ambroizie, episcop de Milan (374-397) Biserica ajungea din ce în ce mai mult un mare corp de mărturisitori cu gura, dar de unde lipsea viaţa care era înlocuită cu forme religioase. Era asemenea unei case mari, plină cu vase de ruşine şi unui arbore mare, care îşi întindea până departe ramurile şi avea o înfăţişare […]
Ioan Chrisostom şi timpul său (347-407) Istoria unui alt om însemnat din această epocă ne va face să cunoaştem, mai bine decât o descriere, starea Bisericii la sfârsitul secolului patru. Se vede aici destul de lămurit ceea ce vestea Domnul mai dinainte în scrisoarea Sa către biserica din Pergam (Apocalipsa 2.12-17). Biserica locuia în lume, […]
Câţiva oameni de seamă în biserica din răsărit Aproape în aceeaşi vreme cu Chrisostom, adică în a doua jumătate a secolului al patrulea şi începutul secolului al cincilea, au fost în biserică alţi oameni care şi-au dat silinţa să fie credincioşi lui Dumnezeu şi adevărului creştin în măsura cunoaşterii pe care o aveau. Ei au […]
Câţiva oameni de seamă în biserica din apus Vom lăsa pentru o clipă biserica din Răsărit, mereu tulburată de rătăciri, şi ne vom duce în Apus, pentru a face cunoştinţă cu câţiva oameni care s-au deosebit prin credinţa şi râvna lor în sarcina ce le era încredinţată. Ca şi cei din Răsărit, toţi cunoşteau bine […]
Ieronim (347-420) Ieronim s-a născut la Stridon, în ţinutul Panoniei, nu departe de Aquileea. Părinţii săi, care erau creştini, l-au trimis să facă studii la Roma. Ieronim s-a distins printre colegii săi. Râvna sa pentru a-şi înmulţi cunoştinţele şi a se perfecţiona în arta de a vorbi bine era aşa de mare, încât cumpăra toate […]
Augustin (354-430) Augustin, născut în 354 şi mort în 430, a trăit în aceeaşi vreme cu Chrisostom şi Ieronim. Ca şi ei, a fost un slujitor credincios al lui Dumnezeu în acest timp atât de tulburat de răscoale politice şi certuri religioase. El n-a trăit ca Chrisostom, aproape de curtea vreunui împărat, nici ca Ieronim, […]
Papa Leon I, zis şi Cel Mare (440-461) Episcopii sau papii Romei căutau prin toate mijloacele să li se recunoască întâietatea asupra tuturor celorlalţi episcopi ai creştinătăţii. Ei se bazau pe aşa-zisa întâietate a lui Petru asupra celorlalţi apostoli şi se socoteau urmaşii lui. Mai aduceau ca dovadă şi faptul că Roma, fiind capitala imperiului, […]
Creştinismul în Scoţia şi în Irlanda Chrisostom, Ieronim, Augustin şi Leon ne-au călăuzit în Răsărit, la Constantinopol şi în Siria, apoi în Apus, la Roma şi în partea de miazănoapte a Africii. Aceşti oameni erau nişte slujitori ai lui Dumnezeu plini de râvnă, care stăruiau asupra nevoii unei vieţi curate şi despărţite de lume şi […]
Răspândirea creştinismului Evanghelia s-a răspândit şi creştinismul s-a statornicit în lume cu o iuţeală uimitoare. Domnul spusese: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muştar, pe care l-a luat un om şi la semănat în ţarina sa. Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate seminţele; dar după ce a crescut, este […]
Cultul la creştini în timpul persecuţiilor În rândurile de mai înainte am vorbit mai ales de mărturia dată de creştini înaintea unei lumi care-i persecuta. Pentru a sfârşi cele cu privire la această vreme de suferinţe, vom spune ceva despre cultul, învăţătura şi în cele din urmă despre cârmuirea Bisericii. Scriitorii vechi dau puţine amănunte […]
Cum se făcea primirea în rândul credincioşilor Înainte de a ne ocupa de această chestiune, vom spune câteva cuvinte despre locurile unde se adunau creştinii în primele vremuri. În Fapte şi epistole vedem că se adunau într-o cameră de sus, în case particulare, cum era „în şcoala lui Tiran” sau la un creştin oarecare, bucuros […]
Cârmuirea în biserică Când am vorbit despre biserica din Tiatira, am atins şi acest subiect. Vom intra acum în câteva amănunte. Puţin câte puţin se strecuraseră în Biserică multe abuzuri şi erezii, fie în orânduirile ei, fie în cult şi chiar în învăţătură. Se mai introdusese alt lucru fals; era stabilirea unui cler deosebit de […]
PARTEA A TREIA- Încorporarea Bisericii în lume Asocierea cu lumea sub Constantin Cea din urmă persecuţie pe care a trebuit s-o sufere creştinii a fost cea mai întinsă şi cea mai grozavă din acest timp, când vrăjmaşii creştinismului au încercat să-l nimicească prin violenţă. În loc însă de a le reuşi planul, ei l-au făcut […]
Arius şi arianismul Am văzut că ereziile, adică învăţăturile mincinoase, s-au ivit de timpuriu în Biserică. Aceasta formează o parte tristă a istoriei sale pe pământ, dar ştim că apostolul Pavel, luându-şi rămas bun de la bătrânii adunării din Efes, le-a vorbit despre sforţările pe care le face Vrăjmaşul pentru a strica credinţa sfinţilor (Faptele […]
Sindoul de la Niceea Sinodul trebuia să aibă loc la Niceea, un oraş din Bitinia. Bitinia era un ţinut aşezat la miazănoapte-apus în Asia Mică. Se aminteşte de el în Faptele Apostolilor 16.7 şi în 1 Petru 1.1. S-a pus la îndemâna episcopilor tot ce le era necesar pentru drum, ca şi cum ar fi […]
Atanase Să vedem mai departe ce tablou din ce în ce mai trist ne prezintă istoria Bisericii pe pământ. Satan, vrăjmaşul Domnului Hristos, s-a silit de la început să nimicească clădirea pe care începuseră s-o ridice apostolii (1 Corinteni 3.10-15), făcând să intre în Biserică învăţături mincinoase şi stricate (Faptele Apos-tolilor 20.30; 2 Petru 2.1). […]
Obârşia şi începuturile vieţii monahale În măsura în care înaintăm în istoria Bisericii pe pământ, o vedem îndepărtându-se tot mai mult de simplitatea de la început şi de învăţăturile pe care Domnul le-a dat prin sfinţii Săi apostoli şi profeţi. Ea uită din ce în ce mai mult de înştiinţările lor (2 Petru 3.1-2; Iuda […]
Istoria călugărului Anton Anton a fost desigur un om deosebit în mai multe privinţe, având adevărate nevoi spirituale şi fiind evlavios. Adesea însă s-a lăsat dus de propriile lui gânduri şi de închipuirea sa, în loc de a se supune numai Cuvântului lui Dumnezeu, şi astfel a mers pe căi greşite în mai multe lucruri. […]
Clipe de linişte în mijlocul persecuţiilor După moartea împăratului Septimiu Sever, sub domnia căruia creştinii au fost grozav persecutaţi, Biserica s-a bucurat de o oarecare linişte până la suirea pe tron a lui Decius, în anul 249. Această pace n-a fost tulburată decât în timpul scurtei domnii a lui Maximin, despre care vom spune câte […]
Persecuţia sub Decius Biserica în general căzuse, deci, în timpul anilor de pace de care s-a bucurat, într-o stare sufletească neplăcută. Domnul, după cum spunea Ciprian, pentru ca s-o trezească din acest somn de moarte, a îngăduit ca s-o treacă printr-o persecuţie mai groaznică decât toate cele dinainte. Ceea ce-o deosebea de celelalte a fost […]
Perecuţia lui Valerian. Martiriul lui Ciprian După moartea lui Decius au urmat câţiva ani de linişte pentru Biserică; dar la sfârşitul domniei lui Valerian, în anul 257, persecuţia a reînceput cu violenţă. Mai întâi, împăratul a dat un edict, prin care creştinii erau opriţi de a se mai aduna; un al doilea edict condamna la […]
Cea din urmă persecuţie Sub Împăratul Diocleţian După sângeroasa persecuţie care a avut loc sub Valerian, Biserica, precum am mai spus, s-a bucurat de o pace îndelungată. Pe la sfârşitul acestei perioade au avut loc mari schimbări în cârmuirea imperiului roman. Diocleţian, împăratul de atunci, care a început să domnească în anul 284, şi-a luat […]
Scrierile de apărare ale creştinismului (Apologiile) Am vorbit despre ultima mare luptă pe care Satan şi păgânismul au dat-o împotriva creştinismului. Acesta din urmă a învins prin statornicia şi curajul martirilor în suferinţe şi în moarte. Noul împărat din Occident, Constantin, fiul lui Constanţiu, s-a declarat pe faţă în favoarea creştinilor. Pentru Biserică, acest lucru […]
Atacurile împotriva creştinismului Atacuri din afară Satan nu întrebuinţează numai violenţa pentru a nimici lucrarea Domnului, legându-se de persoana ucenicilor Săi, cum a făcut prin persecuţiile mari şi cumplite despre care am vorbit. El se serveşte adesea de vicleşug şi minciună. El nu-i numai „ucigaş de la început”, ci este totodată „mincinos şi tatăl minciunii”. […]
Sfintele Scripturi Înainte de a continua istoria Adunării creştine pe pământ, vom spune câteva cuvinte despre Cartea Divină de unde ucenicii Domnului Hristos îşi scoteau învăţătura, mângâierea şi nădejdea lor; această Carte, Cuvântul lui Dumnezeu, ţinta atacurilor vrăjmaşilor lui Hristos din orice timp, dar pe care nimic nu-l poate nimici, — această culegere de scrieri […]
Grigore cel Mare În timpul când Colomba şi Colomban îşi continuau lucrarea evanghelică, episcop sau papă la Roma era Grigore, care a fost supranumit cel Mare. S-a născut la Roma, în anul 540, dintr-o familie nobilă, şi ar fi putut ajunge la cele mai înalte ranguri; însă la vârsta de 35 de ani a părăsit […]
Misiunea lui Augustin în Anglia şi urmările ei Cel pe care l-a ales Grigore ca să-l trimită în Anglia pentru a vesti Evanghelia păgânilor de acolo a fost unul din prietenii săi, numit Augustin, stareţ al unei mânăstiri. Era un om de o mare râvnă si de o înflăcărată evlavie, un om pe care Grigore […]
Roma triumfă în Anglia Moartea lui Oswald nu a oprit lucrarea grea a misionarilor. Ei mergeau propovăduind din loc în loc şi îndată ce erau văzuţi pe undeva, populaţia alerga la ei, rugându-i să le vorbească despre Cuvântul vieţii. Astfel învăţătura creştină cea curată se răspândea la Saxonii din Nord, în timp ce Saxonii din […]
Nestor şi nestorienii După ce ne-am ocupat de ceea ce se petrecea în Biserică la marginile Europei apusene, în Irlanda, în Scoţia şi în Marea Britanie, vom reveni în Răsărit. În Apus, puterea bisericii romane creştea sub supravegherea papilor ambiţioşi şi vicleni; în Răsărit, ceea ce se vede din nefericire dominând sunt discuţiile fără sfârşit, […]
Eutih şi armenii Puţin timp după moartea lui Nestor, biserica din Răsărit a fost din nou tulburată prin învăţăturile susţinute de un călugăr cu numele Eutih, arhimandritul sau egumerul unei mănăstiri cu 300 de călugări din preajma Constantinopolului. Eutih se împotrivise cu putere lui Nestor când acesta a fost condamnat, însă el însuşi a căzut […]
Diferite alte forme religioase Vorbind despre Armeni, am amintit despre Turci, fioroşii lor stăpânitori. Aceasta ne duce în chip firesc să vorbim despre Mahomed şi religia pe care a întemeiat-o, care îi poartă numele şi pe care o răspândeau Turcii. Apostolul Pavel menţionează trei sisteme religioase în care se grupau oamenii din timpul său. Erau […]
Mahomed şi religia sa Mahomed s-a născut în anul 570 la Meca, în Arabia, unde Închinarea la idoli era foarte răspândită. Pierzând de tânăr pe tatăl său, a fost crescut de unchiul său Abu Taleb, care l-a pus la negustorie. În felul acesta, a avut ocazia să facă dese călătorii în Siria şi acolo, venind […]
Biserica romană şi dominaţia ei Ce se petrecea în Biserica lui Dumnezeu, în timp ce mahomedanismul — religia preofetului mincinos năpădea în ţinuturi întinse, mai cu seamă în ţinuturile dinspre Răsărit şi făcea să piară aproape de tot numele de creştin? Lăsând la o parte ceea ce se numeşte biserica greacă şi feluritele secte creştine […]
Papalitatea Biserica romană spune că ea este singura şi adevărata biserică, şi învăţătorii ei pretind că în afară de ea nu este mântuire; şi astfel, de frica pieirii, ţin încătuşate în sânul ei o mulţime de suflete neştiutoare. Este adevărată oare pretenţia aceasta? Cei care nu au Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, pot să creadă luându-se […]
Papismul Tainele în biserica romană După cele câteva pagini în care a fost vorba despre papalitate, trecând însă sub tăcere istoria tristă a înşiruirii papilor, căpetenii ale bisericii catolice, vom trece la cercetarea cultului, slujbelor şi a învăţăturilor acestei biserici, adică ceea ce numim printr-un cuvânt anumit: papism. În Noul Testament, Domnul Isus a lăsat […]
Confirmarea şi pocăinţa Nefiind mulţumită cu cele două rânduieli aşezate de Domnul, Biserica Romei a mai adăugat, de la sine, cinci taine pe lângă botez şi cină. Vestitul sinod de la Trente, ţinut în veacul al 16-lea (1545-1563) şi care a statornicit învăţătura romană, înşiră aceste taine în felul următor: botezul, confirmarea, euharistia sau cina, […]
Ungerea, ordinarea şi căsătoria Ne mai rămân de văzut cele din urmă trei taine ale bisericii romane. Cea dintâi este numită maslu. Nu se dă decât bolnavilor în ultimul grad, fiind cea din urmă ungere. Biserica romană învaţă că prin ea se spală cea din urmă rămăşiţă a păcatelor, pentru ca bolnavul, când moare, primind-o, […]
Cultul fecioarei După unele lucruri în legătură cu aşa-zisele taine, vom vedea şi alte învăţături triste şi potrivnice Scripturii, pe care biserica romană le impune sufletelor căzute sub jugul ei. Cea dintâi este cultul fecioarei Maria, al sfinţilor şi îngerilor, lucru cu totul străin Cuvântului lui Dumnezeu. Şi aşa s-a strecurat aici o idolatrie mai […]
Invocarea sfinţilor Biserica romană nu s-a mulţumit să aşeze pe Maria ca regină a cerului, a îngerilor, a patriarhilor şi a sfinţilor, ca avocat şi mijlocitoare atotputernică pe lângă Tatăl şi Fiul; ea a mai umplut cerul cu o mulţime de alţi mijlocitori. E vorba de nişte oameni pe care ea îi numeşte sfinţi, pe […]
Moaştele şi cultul icoanelor Două lucruri potrivnice Scripturii mai caracterizează încă biserica din Roma. Mai întâi este cultul moaştelor sfinţilor, Fecioarei şi chiar ale Domnului şi în sfârşit cultul icoanelor. Moaştele sunt pretinse rămăşiţe, oseminte sau părţi din trupul acelor ce sunt cinstiţi, sau chiar obiecte pe care le-au avut sau le-au atins. Încă de […]
Purgatoriul O altă doctrină a catolicismului este purgatoriul. Ce este purgatoriul? Un loc, spune biserica romană, unde aceia care au murit în stare de har, adică nevinovaţi de păcate de moarte se curăţesc prin pedepse şi suferinţe pentru un timp, şi se ispăşesc astfel greşelile care aici n-au fost ispăşite îndeajuns. Aceste suferinţe pot fi […]
Indulgenţele La învăţăturile pocăinţei şi purgatoriului se mai adaugă şi aceea a indulgenţelor, în întregime falsă, străină şi potrivnică învăţăturii Scripturii. Dar înainte de a vedea ce se înţelege prin acestea, să amintim în câteva cuvinte ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu despre mântuirea sufletului nostru. El ne învaţă că suntem păcătoşi, depărtaţi de Dumnezeu […]
Inchiziția Inchiziţia era un tribunal bisericesc născocit de Roma ca să caute şi să pedepsească persoanele învinuite de preoţi, ca fiind eretice. Ce se înţelege prin acest cuvânt? De fapt erezie înseamnă orice învăţătură potrivnică Cuvântului lui Dumnezeu. Dar biserica romană numeşte cu acest cuvânt pe aceia care se împotrivesc învăţăturilor şi formelor ei. Astfel, […]
Martorii adevărului în Evul Mediu Am vorbit foarte puţin despre cealaltă parte a creştinătăţii care este numită biserica greco-ortodoxă. Patriarhii (adică cele mai însemnate feţe bisericeşti) ale bisericii de Răsărit, şi mai ales cele de la Constantinopol, n-au vrut niciodată să recunoască întâietatea papei de la Roma. De aici s-a făcut o despărţire care se […]
Paulicienii Iată obârşia sectei căreia i s-a dat numele acesta. Către anul 660, trăia în apropiere de Samosate, oraş pe Eufrat, în Armenia, în târgul numit Mananalis, un om vrednic de cinste cu numele Constantin. Scriitorii romano-catolici spun că ar fi primit anumite învăţături manicheene, însă alţii zic că ar fi ţinut de biserica greacă. […]
Martorii adevărului în apus Încă de pe timpul împăratului Constantin, care îmbrăţişase creştinismul, se strecuraseră în biserică lumea şi stricăciunea, superstiţiile şi învăţăturile rele, şi în acelaşi timp şi pretenţia episcopilor Romei şi a clerului de a stăpâni asupra laicilor şi de a-şi impune învăţăturile lor întemeiate pe tradiţii. Dar tot de atunci s-au găsit […]
Petre Valdo Petre Valdo era un negustor bogat din oraşul Lyon (Franţa) şi a trăit în a doua jumătate a secolului al Xll-lea. Am istorisit în ce fel ajunsese Evanghelia, în secolul al Xll-lea, până în acest oraş mare şi ce crudă persecuţie au avut credincioşii de suferit acolo. După aceea, biserica din Lyon căzuse […]
Albigenzii După cum spuneam, pe la sfârşitul secolului al X-lea şi începutul celui de al Xl-lea, au venit nişte misionari bulgari în Italia de sus, apoi au coborât până în Calabria. Alţii s-au îndreptat spre Franţa, în Flandra şi pe malurile Rinului. Însă în nord-vestul Franţei mai cu seamă şi-au dobândit ei mai mulţi partizani. […]
Înainte-mergătorii reformei După cum am văzut, mâna nemiloasă a bisericii de la Roma — această sfântă mamă, cum se numea ea — apăsa greu oriunde se găseau astfel de credincioşi, care nu-şi plecau genunchiul în faţa ei, nu-i recunoşteau întâietatea răpită pe nedrept şi-i lepădau închinarea idolească, ceremoniile mincinoase şi învăţăturile necreştine. „în afară de […]
Wycliffe Am văzut cum biserica romană a reuşit să-şi supună încetul cu încetul Anglia. Ea a stăpânit-o mult timp, nu fără a stârni şi strigăte de nemulţumire împotriva autorităţii pe care voiau s-o aibă chiar şi asupra regilor. S-au stârnit multe ciocniri între puterea regală şi papalitate, cea dintâi împotrivindu-se pretenţiei papei de a fi […]
Lollarzii Moartea lui Wycliffe n-a potolit zelul ucenicilor lui. Tăria învăţăturii pe care o vestise se arăta în numărul acelora care au primit-o. La un moment dat, toată Anglia părea câştigată de vederile reformatorului. Pretutindeni se aflau „Lollarzi”, după cum erau porecliţi, în colibele ţăranilor ca şi în castelele nobilor. Ei se simţeau atât de […]
Ioan Huss În Boemia s-a ridicat, după moartea lui Wycliffe, unul dintre înaintaşii de seamă ai Reformei. Boemia este locuită în mare parte de o populaţie de neam slav. Creştinismul pătrunsese aici prin veacul al IX-lea, în urma războaielor lui Carol cel Mare. Către anii 820-826, călugărul Urolf a evanghelizat partea de răsărit a Boemiei, […]
Indulgențele în Boemia Am spus că trimisul papal căruia Huss îi dăduse un răspuns atât de îndrăzneţ şi de sincer, avea şi alte treburi decât aceea de a urmări pe reformator. În adevăr, el era însărcinat să procure bani stăpânului său, papei Ioan al XXIII-lea. În acest scop, el era purtătorul unei bule papale; el […]
Huss înaintea sinodului din Constance Cu toate că Huss nu avea decât 40 de ani, el străbătuse cea mai mare parte din însemnatul său drum. O alta, mai scurtă dar mai deosebită stătea în faţa sa. În liniştea localităţii sale natale cercetase mai adânc Scriptura şi se întărise în adevărurile ieşite din ele; în acelaşi […]
Ioan Huss, condamnarea și moartea lui Împăratul Sigismund îşi dăduse părerea; sinodul nu mai avea decât să confirme condamnarea lui Huss. S-a întrunit la 6 iulie 1415 în catedrală. Ca eretic, prizonierul trebuia să stea afară în timpul serviciului liturghiei celei mari. După aceea, arhiepiscopul de Lodi a predicat asupra acestui text: „Pentru ca trupul […]
Ieronim din Praga Cu toate înştiinţările lui Huss date pe când era prizonier, Ieronim din Praga se dusese la Constance, însă neputând căpăta permisul de liberă trecere, a părăsit oraşul spre a se întoarce în Boemia. Totuşi vrăjmaşii săi au reuşit să-l prindă şi, legat în lanţuri, a fost adus din nou la Constance. Era […]
Husiții Lucrarea lui Huss şi a lui Ieronim din Praga în Boemia nu a rămas fără roade. Un mare număr de oameni au primit în inimă adevărurile Scripturii pe care le-au răspândit aceşti doi slujitori ai lui Dumnezeu şi au rămas credincioşi. Moartea acestor martori credincioşi a întărit şi mai mult în credinţă pe cei […]
Războiul taboriților Scoşi din răbdări de vrăjmaşii lor, Husiţii au pus mâna pe arme ca să se apere. Ei au uitat, cum au făcut după ei şi alţii, că Domnul spusese lui Pilat: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să […]
Unitatea fraților Un anumit număr de Taboriţi, care nu erau de acord cu „compactata”, au rămas sub arme. După lupte îndelungate, ei au fost biruiţi de regele Podiebrad, care în 1453 a cucerit fortăreaţa lor şi a nimicit-o. Cea mai mare parte au pierit în modul cel mai nenorocit; ceilalţi s-au unit cu aceia care […]
Unitatea fraților în timpul reformei Am văzut cum fraţii din Boemia au căutat creştini însufleţiţi de aceleaşi sentimente ca şi ei. Mare le-a fost bucuria când au aflat că în Germania Dumnezeu ridicase un puternic luptător al adevărului, pe reformatorul Luther, ale cărui învăţături se potriveau cu acelea ale lui Huss si care dezvăluiau si […]
Ruina bisericilor fraților din Boemia Fraţii se aflau astfel în punctul cel mai înalt al prosperităţii lor din afară, însă duhovniceşte erau mai slabi decât în timpul celor 100 de ani cât au ţinut persecuţiile împotriva lor. Este ceea ce recunoştea cu durere unul dintre episcopii lor, care a fost martor al căderii şi prăbuşirii […]
Urmașii fraților din Boemia și Moravia Câteva amănunte cu privire la urmaşii fraţilor din Boemia şi Moravia până la întemeierea localităţii Herrnhut Persecuţiile dezlănţuite în Boemia şi Moravia împotriva celor ce s-au despărţit de biserica romană nu au atins numai pe fraţi, ci si adunările lutherane si reformate care se formaseră în aceste ţinuturi. Dar, […]
Din cuvântarea lui Cristian David Va fi spre binele cititorului să dăm şi notiţele următoare culese dintr-o predică a lui Cristian David, de marele evanghelist Wesley, cu ocazia unei vizite făcută de el aşezămintelor din Herrnhut în anul 1738. „Cuvântul împăcării pe care îl predicau apostolii”, spunea dulgherul Constantin David, adresându-se, în hainele lui de […]
Martin Luther – Pregătirea pentru luptă Sunt puţine povestiri atât de captivante ca aceea care formează biografia lui Luther într-o anumită perioadă, dar care totuşi cuprinde cea mai mare parte a vieţii sale. Şi sunt puţine istorisiri ca aceasta, în care e anevoios să deosebeşti adevărul exact de ceea ce a fost adăugat de imaginaţia […]
Martin Luther (Lupta) În august 1520, Luther a lansat celebrul său apel către majestatea sa imperială şi nobilimea creştină a imperiului german, cu privire la reforma creştinătăţii, „puternică lovitură de tun, care a dat semnalul atacului contra Romei”, cum spunea unul dintre prietenii săi. Câteva extrase din acest document vor arăta cum ştia el să […]
Martin Luther (Destindere după luptă) Din acest timp, activitatea lui Luther şi-a schimbat caracterul Fiind în vârstă de 39 de ani, înflăcărarea tinereţii îi scăzuse. Cu puternicul ajutor al Domnului, el răsturnase idoli, zdruncinase din temelii clădirea impunătoare a bisericii romane; a pus în mâinile poporului german Sfânta Scriptură. Trei ani mai târziu s-a căsătorit […]
Martin Luther (Concluzie) Pentru a preţui aşa cum se cuvine pe Martin Luther, trebuie făcută o deosebire între el ca om şi ca reformator. Ca om, el prezintă contraste ciudate. Trăsătura principală pare să fie la el o putere nestăvilită. Dar ce de slăbiciuni s-au arătat în viaţa lui! Desfăşoară o energie fără seamăn, apoi […]
Germania în secolele XVII-XVIII – Pietiștii și Moravii Alianţele politice dintre prinţii protestanţi au adus în curând urmări nenorocite. Domnul însuşi spusese: „împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18.36). înleremia 17.5-7 se spune: „Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor şi îşi abate inima de […]
Identitate creștină în istorie 