Home » I. Scurt rezumat istoric al Bisericii » 5. Ce a mai rămas din unitatea Bisericii?

5. Ce a mai rămas din unitatea Bisericii?

 
Una din criticile vehemente aduse miscarii “protestante” si “miscarii evanghelice” este ca a produs “fracturarea” trupului lui Christos. Oare asa sa fie?Privita sub numirile ei istorice, biserica a fost mai intai “crestina”, apoi “catolica”, apoi “ortodoxa”, apoi “protestanta” si mai de curand “evanghelica.” Ce a insemnat aceasta succesiune de numiri?In primele trei veacuri, crestinismul s-a aflat in faza sa “expansionista”, credincios misiunii de a ajunge “pana la marginile pamantului.” Sub influenta lucrarii apostolilor si inca sub extraordinarul impuls dat de pogorarea Duhului Sfant, crestinismul a trecut, insangerat si persecutat, toate granitele civilizatiei de atunci si a devenit o “forta” demna de luat in seama de cei care faceau calcule politice. Raspandit prin activitatea milioanelor de anonimi, avansand cu viteza deplasarilor personale (“per pedes apostolorum”), crestinismul a fost raspandit de “martori”, care nu de putine ori au fost gata sa devina “martiri” in confruntarea cu Statul si cu puternicii zilei.

Luat sub protectia imperiala de Constantin, acest “crestinism” a devenit “catolic” (universal, general), ravnind sa-i aduca in sanul Bisericii pe toti locuitorii pamantului. Pentru realizarea acestui deziderat, Biserica “catolica” nu a ezitat sa foloseasca forta de constrangere pusa la dispozitie de alianta cu “imperiul” politic.

Cand Imperiul Roman s-a scindat in cele doua ramuri, Apuseana si Rasariteana, cezarul de la Constantinopol a creiat o Biserica nedependenta de scaunul papal de la Roma. Adunati in sinoade convocate “la comanda” de imparatii Bizantului, episcopii au gasit “nod in papura” in teologia Bisericii Catolice, au “afurisit”-o (excomunicat-o) si s-au autoproclamat pastratorii “dreptei credinte”. S-a nascut astfel, dintr-un fel de decret politic, “Biserica Catolica Ortodoxa Rasariteana.” Antagonismul dintre cele doua ramuri ale bisericii “catolice” dainuieste si astazi. Nu se poate spune deci ca “protestantii” au inceput “sfasierea trupului lui Christos.”

Prin Reforma, Luther n-a urmarit sa formeze o alta biserica, ci doar sa o reformeze, din interior, pe cea existenta. Biserica Protestanta s-a nascut doar din reactia violenta a Romei. Ea i-a impins afara pe cei ce cereau Reforma. Treizeci de ani de razboaie necurmate, uriase dislocari si migratii umane si milioane de morti dovedesc cu prisosinta ca “protestantii” s-au nascut doar din “intoleranta” Romei fata de unii din cei mai spirituali fii ai ei.

Eliberat din chinga “traditiilor” si “ritualismului” religios, crestinismul a redescoperit Biblia si a devenit “evanghelic.” Autoritatea eclesiastica a fost inlocuita cu “autoritatea Scripturii.” S-a revenit astfel la vremea “crestinismului incipient”, cu biserici autonome, traind intr-o totala separare de puterea politica.

Odata cu Reforma au fost declansate energiile spiritului uman independent, tinute in lanturi de “opresiunea” inchizitiei atata amar de vreme. Scapata de sub constrangerea Statului pseudocrestin, societatea a produs miscari de gandire “alternative” crestinismului. Prin renastere si iluminism s-a instaurat epoca “rationalismului umanist.” El a produs apoi “materialismul” si, o data cu el, progresul extraordinar al tuturor indeletnicirilor legate de “materie.” Omenirea s-a “tehnologizat” si se grabeste sa se “supratehnologizeze.”

Spiritul critic analist a invadat lumea Bisericii si a produs valuri de “liberalism”, in care scepticismul general a erodat increderea in Biblie si in trairile “spirituale.”

Omenirea a trait pentru o vreme iluzia posibilitatii de a aduce prin “stiinta”, fara ajutorul lui Dumnezeu, “raiul pe pamant.” Au urmat insa dezastroasele razboaie mondiale, spulberarea oricaror increderi in “bunatatea imanenta” a omului si, incet, incet, oamenii au inceput sa caute iar ajutorul de “dincolo de sfera propriilor lor puteri.”

Astazi, ezitand sa se reintoarca la “crestinismul istoric” si la obsesivul “stat crestin” sau “natiune crestina”, oamenii au cautat sa patrunda in realitatile spirituale individual, pe calea unor religii orientale exotice sau pe mai “tehnologizata” alternativa a “extraterestrilor.” In plina epoca moderna, asistam la renasterea “paganismului antic”.

Mai este oare posibila o “unire” a tuturor bisericilor pentru a reface unitatea “catolica” dupa care ofteaza unii? Spre un asemenea tel se indreapta toate miscarile “ecumenice” contemporane. Altii se intreaba insa mai serios si mai profund: “Ce a mai ramas din dorinta exprimata de Domnul Isus in Ioan 17, cand a cerut Tatalui ca urmasii Sai sa fie “una” dupa cum Tatal si Fiul sunt “una”? A fost ascultata aceasta rugaciune? In caz ca raspunsul este afirmativ (si nu vad cum ar putea cineva spune ca Tatal nu L-a ascultat pe Domnul Isus!) ce fel de unitate este caracteristica Bisericii?

Avem la dispozitie cateva alternative: unitatea organizatoric-institutionala, unitatea organica, unitatea spirituala, unitatea escatologica. Sa le luam pe rand:

1. Unitatea organizatorica-institutionala. 
Oricat ar parea de neobisnuit, eu cred cu tarie ca Dumnezeu n-a vrut ca Biserica sa fie “catolica”, un fel de imparatie terestra a tuturor crestinilor. In spiritul acestei opinii citez continutul tuturor cartilor Noului Testament. Ele ne vorbesc despre o convietuire terestra perpetua intre “bine” si “rau”, intre “grau” si “neghina”, intre fiii lui Dumnezeu si fiii Diavolului, intre fiii luminii si fiii intunerecului. Ultimul capitol al Apocalipsei decreteaza profetic:”Cine este nedrept, sa fie nedrept si mai departe; cine este intinat, sa se intineze si mai departe; cine este fara prihana sa traiasca si mai departe fara prihana. 
Si cine este sfant, sa se sfinteasca si mai departe!” (Apoc. 22:11).

Intr-o alta rostire escatologica, trecuta cu vederea de multi, profetul Daniel proclama:

“Este hotarat ca razboiul va tinea pana la vremea sfarsitului si impreuna cu el si pustiirile” (Daniel 9:26).

Dumnezeu nu a intentionat sa lase pe seama oamenilor “asezarea imparatiei” (“Nu este treaba voastra sa stiti cand … – Fapte 1:7; “Imparatia Mea nu este din lumea aceasta” – Ioan 18:36). Parerea mea este ca daca biserica de astazi ar reusi sa-i adune, prin “ecumenism”, pe toti crestinii intr-o singura “organizatie”, ea s-ar imbata imediat de putere si s-ar amesteca iarasi in treburile politice ale societatii. Doamne, fereste!

Biserica a fost confundata adesea cu Israelul (vezi numirea de “noul Israel”) si a incercat sa imbrace zadarnic destinul si prerogativele acestui popor terestru. Dumnezeu are insa planuri diferite cu Israelul si cu Biserica. Desi amandoua au roluri principale in economia “cunostintei mantuitoare despre Dumnezeu”, Israelul si Biserica au caracteristici si misiuni diferite (de aceea nici nu au putut actiona “concomitent” in economia divina). Israelul are un destin terestru, cu o tara aflata intre granite bine precizate, cu o capitala identificata sub numele de Ierusalim, cu un sistem propriu de guvernare, cu un sistem de taxare corespunzator, cu dusmani si aliati politici. Prin contrast, Biserica este compusa din oameni “din toate neamurile”, cu cetatenie “in ceruri”, in asteptarea unui Ierusalim ceresc si cu o nadejde nestramutata in stramutarea extraterestra, pentru a intra in odaia de nunta a Mirelui, Isus Christos. Caracterul acesta de “intersectie” intre temporal si etern, intre lumea de acum si lumea viitoare, intre loialitatea fata de “cezarul” terestru si credinciosia fata de Capul suprem asezat la dreapta Maririi pe tronul ceresc, face din Biserica o entitate cu o existenta unica in istoria lumii. “Straini si calatori” pe pamant, membrii ei sunt destinati, nu sa conduca treburile societatii, ci sa fie “prigoniti si urati” de oamenii din lume, asemenea “Invatatorului” lor (Ioan 15:18-27). Nimic nu este mai strain de invatatura Noului Testament decat ideia unui Stat “crestin” sau a unei societati mondiale “crestine”. O “unitate” conceputa pe aceste coordonate a fost o aberatie istorica si o epoca a compromisurilor si decadentei spirituale.

2. Unitatea organica. 
Un organism este compus dintr-un ansamblu de “organe” ce contribuie fiecare in parte la sanatatea si bunul mers al intregului. Noi suntem obisnuiti sa vedem relatiile noastre cu Dumnezeu si cu Christos mai mult in mod individual, adica numai in ce ne priveste pe noi personal. Exista insa o alta realitate, in care Dumnezeu se gandeste la noi mai mult in colectiv, ne vede ca pe o unitate compusa si complexa: trupul lui Christos. Din pacate suntem de multe ori prea individualisti si prea oportunisti, vrem sa se invarta totul in jurul nostru si intrebam ingrijorati: “Care este avantajul nostru?” Insa Dumnezeu ne vede colectiv, El ne vede ca plinatatea slavita a lui Christos, prin care El va implini odata totul. Este absolut esential sa putem vedea fiecare aceasta perspectiva a lui “noi”, a ansamblului in care traiesc organic toti copiii lui Dumnezeu. Privita din acest punct de vedere, Biserica lui Christos exista astazi in toate bisericile “locale”, oricare le-ar fi numele lor denominational.
  Pentru a intelege mai bine, este instructiv sa comparam istoria formarii primei creatii cu cea de a doua, cea veche cu cea noua, spre a arata legatura celei din urma cu “trupul lui Christos.”

Prima creatie a inceput prin crearea cerurilor si a pamantului. Ele impreuna (cerurile si pamantul) au constituit partial marea si intinsa baza (scena) pe care s-au desfasurat evenimentele ulterioare. Prin crearea lui Adam si a Evei, Dumnezeu a incheiat prima creatie. Textul Bibliei ne spune ca, dupa ce a terminat de lucrat “Dumnezeu S-a odihnit de toata lucrarea Sa” (Gen. 2:3).

Cea de a doua creatie nu incepe cu ceruri noi si cu un pamant nou. Acestea nu mai constituie baza pentru urmatoarele evenimente ale creatiei. Mai bine zis, creatia noua incepe in ordinea inversa. Ea incepe cu Omul Isus Christos (1 Tim. 2:5). Acesta este al doilea Om, Omul din cer si ultimul Adam (1 Cor. 15:45,47). El este piatra din capul unghiului aleasa pentru creatia cea noua (Isa. 28:16; 1 Petru 2:7). In El se continua noua creatie. Pentru inceput se spune: ” … daca este cineva in Christos, este o faptura noua” (2 Cor. 5:17). Orice om care Ii apartine lui Christos, devine o creatie (“zidire” – ctisis) noua. Aceasta isi gaseste deci prima ei forma in “trupul spiritual al lui Christos”, in Biserica, intr-un Om nou (Efes. 2:15). Apoi, ea se extinde in toata natura inconjuratoare, care asteapta cu o dorinta infocata descoperirea fiilor lui Dumnezeu (Rom. 8:19-22). Aceasta creatie se va incheia prin realizarea unui cer nou si a unui pamant nou. Dupa aceea, Dumnezeu se va odihni iarasi, de data aceasta “impreuna cu oamenii.”

 

 

In desenul de mai sus, vedem cele doua triunghiuri asezate unul peste celalalt. Pe partea mai lata a triunghiului de jos avem baza extinsa a cerurilor si a pamantului primei creatii. Partea lata a triunghiului de sus ne prezinta extinderea noului cer si a pamantului nou din creatia cea noua. Punctul central si de contact al celor doua triunghiuri este Christos, intrupat in chipul celui dintai Adam. Imaginea ne prezinta o dezvoltare diametral opusa si confluenta a celor doua creatii, veche si noua, care se intalnesc “in Christos.” Cea veche culmineaza prin crearea lui Adam, cea noua incepe cu Christos, ultimul Adam. La formarea creatiei noi, “trupul lui Christos” va fi Organismul ceresc-pamantesc, care, respins de creatia veche, o va zgudui din temelii si va deveni “unealta” oricarei innoiri, conform lui Apoc. 2:15: “Iata ca Eu fac toate lucrurile noi!” (Fritz Binde, Desavarsirea trupului lui Christos).

Unitatea organica este o realitate spirituala nevazuta, restransa la “Biserica adevarata” care va fi Mireasa Mielului. In planul “crestinismului social” vizibil insa, ezitam sa spunem ca biserica are o unitate organica deoarece intre diferitele biserici denominationale nu exista prea multe forme de colaborare sau intr-ajutorare reciproca.

3. Unitatea spirituala.
Este evident ca, destinati sa traiasca “in lume”, fara a fi insa “din lume”, raspanditi printre toate natiunile pamantului, crestinii vorbesc despre o unitate la nivelul unei trairi mai adanci decat trairea sociala, unitatea spirituala. Ea este conditia si circumstanta in care putem vorbi si despre unitatea “vizibila” a bisericii locale.Aceasta unitate este exprimata in Noul Testament prin expresia: “Este un singur trup, un singur Duh, dupa cum si voi ati fost chemati la o singura nadejde a chemarii voastre. Este un singur Domn, o singura credinta, un singur botez” (Efes. 4:4-5).

Unitatea Bisericii este ilustrata in multe feluri: ca aceea existenta intre un sot si o sotie, ca aceea prezenta intre pietrele unei cladiri “duhovnicesti”, ca aceea dintre mladite si vita de vie. Este vorba de o unitate “functionala” in planul existentei spirituale.

Apostolul Pavel vede unitatea externa manifestata in biserica locala ca o urmare fireasca a unirii pe care fiecare crestin o are cu Christos. El vede aceasta unitate, nu ca pe ceva de dorit sau de realizat, ci ca pe ceva deja in existenta, ce trebuie primit prin credinta si pastrat printr-o viata de ascultare:

“Va sfatuiesc dar eu, cel intemnitat pentru Domnul, sa va purtati intr-un chip vrednic de chemarea pe care ati primit-o, cu toata smerenia si blandetea, cu indelunga rabdare; ingaduiti-va unii pe altii in dragoste, si cautati SQ PQSTRAYI unirea Duhului, prin legatura pacii” (Efes. 4:1-3).

Biserica traieste in aceasta unitate “a Spiritului” despre care apostolul Pavel vorbeste atat de frumos in 1 Corinteni 12.

4. Unitatea escatologica. 
Chiar si cel mai inflacarat sustinator al Bisericii trebuie sa recunoasca faptul ca Biserica crestina, asa cum am urmarit-o de-a lungul secolelor si asa cum se manifesta ea astazi, nu reprezinta un exemplu ideal de “unitate.” Nici macar biserica locala, restransa in perimetrul aceleaisi experiente sociale si avantajata de atatea lucruri comune pe care le au membrii ei, nu poate fi o pilda de “desavarsita unitate”, ca aceea despre care vorbea Domnul Isus in capitolul 17 al Evangheliei lui Ioan:”Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei sa fie una in noi, cum si noi suntem una. Eu in ei si Tu in Mine; pentru ca ei sa fie in chip desavarsit una.”

Cand a rostit aceste cuvinte, Domnul Isus era inca pe pamant si-I cerea Tatalui sa fie dus in slava: “Wi acum, Tata, proslaveste-Ma la Tine insuti cu slava, pe care o aveam la Tine, inainte de a fi lumea” (Ioan 17:5).

Conceptul de unitate a Bisericii trebuie legat de aceasta asteptare escatologica a clipei in care toate nedesavarsirile vor fi imbracate in slava viitoare. Toti aceia care sunt acuma una cu Christos, Mirele lor, vor fi una in mireasa care va intra cu El in odaia de nunta.

“Pentru ca noi suntem madulare din madularele Lui, carne din carnea Lui si os din oasele Lui. De aceea “va lasa omul pe tatal sa si pe mama-sa si se va lipi de nevasta-sa, si cei doi vor fi un singur trup.” Taina aceasta este mare – vorbesc despre Christos si despre Biserica” (Efes. 5:30-32).

Dincolo de multele si dureroasele conflicte care exista in bisericile crestine de astazi, “unitatea aceasta escatologica” poate fi gustata oriunde se intalnesc credinciosi maturi si plini de spiritualitate:

“Si El a dat pe unii apostoli; pe altii prooroci … pentru desavarsirea sfintilor, … , pentru zidirea trupului lui Christos, pana vom ajunge toti la UNIREA credintei si a cunostintei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la inaltimea staturii plinatatii lui Christos; ca sa nu mai fim copii, plutind incoace si incolo, purtati de orice vant de invatatura, prin viclenia oamenilor si prin siretenia lor in mijloacele de amagire, ci credinciosi adevarului, in dragoste, sa crestem in toate privintele, ca sa ajungem la Cel ce este Capul, Christos” (Efes. 4:11-15).

O astfel de traire spirituala a unitatii crestine poate fi gustata de fiecare crestin, indiferent de numirea bisericii lui locale. Ea trece peste orice bariere temporare ale denominatiilor din crestinismul actual.

Era “post-crestina”?

Cei din Europa anilor 1950 s-au grabit sa proclame intrarea societatii contemporane intr-o epoca “post crestina.” Pentru nereusita revenire la “pre-crestinism” din timpul “renasterii”, paradoxal, oamenii au dat vina tot pe biserica. Nedorind sa se intoarca la realitatile Evului Mediu, oamenii din societatea moderna stau in cumpana. Ce-i de facut? Ce a mai ramas neexplorat si neexperimentat?

In vidul ideologic produs de atatea deziluzii, oamenii au inceput sa creada in bazaconii “extraterestre”, in solutii de unificare spirituala cu universul propuse de religiile orientale si in alternative inca neexplorate.

In plin veac al revolutiilor tehnologice, traim, paradoxal, o intoarcere la fundamentalismul religios al islamului si al altor religii. Ele refuza progresul steril adus de “civilizatiile crestine.” In Anglia moderna, scade numarul bisericilor, dar creste numarul moscheilor!

Intram oare cu adevarat intr-o civilizatie “post crestina”? Cuvintele acestei intrebari par un ecou al unei intrebari retorice pusa de Domnul Isus: “Dar cand va veni Fiul omului, va gasi El credinta pe pamant?” (Luca 18:8).

Nadejdea si optimismul nostru pentru viitorul crestinismului nu se sprijina nici pe “realizarile” crestine din istorie si nici pe “calitatea” liderilor crestini de astazi. Certitudinea ca acest crestinism va dainui pana la sfarsit, oferind pana la capat o usa de mantuire si de iesire de sub mania lui Dumnezeu se reazama pe considerente mult mai stabile.


4 Comments

  1. SUNT IN VIATA says:

    RAMANETI MEREU IMPREUNA LA BINE ORI LA RAU PRECUM ATI FOST IN ACESTE ZILE DE SARBATOARE A SFINTELOR PASTI !
    TOT SI TOTI CARE NU VOR ASTA SA LE INTOARCETI SPATELE CHIAR DE SUNT PREOTI,CALUGARI SAU MAI MARII TARII PENTRU CA
    NU V-AJUTA SA RAMANETI MEREU IMPREUNA….
    ATAT AM AVUT A VA SPUNE
    DE DRAGUL COPIILOR VOSTRI
    VIATA VOASTR

  2. Cosmin says:

    Tocmai acesta este visul lui Francisc de la Vatican, dar scopul său adevărat care este ? Unitate în diversitate, oare nu acesta este sloganul U.E. ?! Poate oare o unitate religioasă să implice o mai bună viziune asupra unei Europe unite, să se încerce oare pe această cale realizarea Statelor Unite ale Europei ?! Întrebări și presupuneri sunt multe, totuși noi avem un scop, iar acela este sigur și de neclintit. Domnul să ne ajute !

  3. timosy74 says:

    S-a revenit astfel la vremea “crestinismului incipient”, cu biserici autonome, traind intr-o totala separare de puterea politica.

    De ce s-au reintors la netotala separare de puterea politica prin acceptarea impunerii Secretariatelor de Cult, prin implicarea crestinilor in politica, prin invitarea la amvoane a unor lideri politici care nu au treaba cu adevaratul crestinism, etc?????

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: