Home » II. Biserica Ortodoxa Rasariteana » 8. Tradiția care trădează

8. Tradiția care trădează

Iată un document care enumeră pașii formării ,,tradițiilor din bisericile istorice“. Va rog să citiți și nota mea de la sfârșit.

SFANTA TRADITIE SAU SFANTA PREDANIE

Cand am vorbit despre Sfinta Scriptura am aratat ca ea nu cuprinde intreaga Descoperire sau Revelatia supranaturala, ci numai o parte, fiindca Descoperirea sau Revelatia supranaturala este mult mai bogata decit cea cuprinsa in Sfinta Scriptura, dupa cum marturiseste Sfintul Apostol si Evanghelist Ioan: <<Dar sint si alte multe lucruri pe care le-a facut Iisus si care, daca s-ar fi scris cu de-amanuntul, cred ca in lumea aceasta nu ar incapea cartile ce s-ar fi scris>> (Ioan 21, 25), sau: <<Multe avind a va scrie, n-am voit sa le scriu pe hirtie si cu cerneala, ci nadejduiesc sa vin si sa vorbesc gura catre gura, ca bucuria noastra sa fie deplina>> (II Ioan, 1, 12).

Aceste marturii ne incredinteaza ca multe din invataturile, din faptele si din minunile Mintuitorului nu ni s-au pastrat in scris, ele fiind retinute si duse mai departe cu sfintenie prin viu grai de Sfintii Apostoli si apoi si de urmasii lor, episcopii si preotii, prin Biserica pina la noi, si care vor fi duse mai departe pina la sfirsitul timpurilor. Mintuitorul, desi nu ne-a lasat nimic scris, a poruncit Sfintilor Apostoli sa propovaduiasca prin viu grai invatatura Sa, faptele si minunile Sale, fiind martorii Sai inaintea popoarelor pina la marginile lunii: <<Drept aceea, mergind, invatati toate neamurile…>> (Matei 28, 19). Au trebuit sa treaca mai bine de 10 ani de la Inaltarea Domnului pina cind Sfintul Apostol si Evanghelist Matei, in anul 44-45, a scris prima Evanghelie pentru crestinii dintre iudei (in limba aramaica, tradusa apoi curind in limba greaca). Intregul Noul Testament nu este decit formularea scrisa a Traditiei apostolice. Raspindirea crestinismului s-a facut mai intii prin viu grai, caci nu statea atunci la indemina tuturor cunostinta scrisului, iar raspindirea cartilor scrise era un lucru greu, scump si anevoios. Aceasta realitate o afirma si Sfintul Apostol Pavel: <<Credinta este din auzire, iar auzirea, prin cuvintul lui Dumnezeu>> (Rom. 10, 17), <<credinta care a fost data sfintilor, o data pentru totdeauna>> (Iuda, 3).

Din marturiile Sfintilor Apostoli intelegem ca invatatura data de Dumnezeu prin viu grai Bisericii, din care o parte s-a fixat in scris mai tirziu, o pastram in Sfinta Traditie sau Sfinta Predanie , care este al doilea tezaur sau izvor al Revelatiei supranaturale, egal cu Sfinta Scriptura, intre ele fiind o legatura strinsa, incit nu se poate face o deosebire intre adevarul cuprins in unul si in celalalt tezaur de credinta. Adresaindu-se crestinilor din Tesalonic, Sfintul Apostol Pavel ii indeamna: <<Asadar, fratilor, stati si tineti predaniile pe care le-ati invatat, fie prin cuvintul, fie prin epistola noastra>> (II Tes. 2, 15).

Sfinta Traditie sau Sfinta Predanie este insasi tinerea de minte vie a Bisericii, viata Bisericii in totalitatea ei, permanentizarea dialogului Bisericii cu Hristos, caci continutul Scripturii primit prin credinta ce se transmite de la Apostoli in comunitatea Bisericii, nefiind un produs omenesc, ci fiind insuflat de Duhul Sfint, trebuie pe de o parte pazit, pe de alta adincit in intelesurile lui nealterate primite de la Sfintii Apostoli. Prin aceasta, Sfinta Scriptura se cere inteleasa dupa o Traditie neschimbata de la Sfintii Apostoli. Continutul Sfintei Scripturi se cere cunoscut si trait intr-o intensitate si adincime tot mai mare, fiindca insusi continutul Revelatiei supranaturale care este Domnul Iisus Hristos cel necuprins, se voieste cunoscut si insusit tot mai mult si iubit tot mai intens. Sfinta Traditie actualizeaza acest dinamism al Sfintei Scripturi fara sa-l altereze, fiindca ea insasi este o aplicare si o aprofundare continua a continutului Sfintei Scripturi. Biserica pastreaza si tine Sfinta Scriptura aplicata in viata ei prin Sfinta Traditie , mereu noua, dar mereu aceeasi. O tine mereu noua si mereu aceeasi Traditie originara prin care Sfintii Apostoli au precizat dreapta invatatura de credinta prin care se comunica real Hristos in cursul generatiilor, cu bogatia intepuizabila a bunatatilor Lui. Traditia, ca explicare mereu imbogatita a aceluiasi Hristos, nu se poate desparti de primirea Lui ca continut neschimbat al Traditie, de curgerea aceluiasi har al Lui, sau de primirea aceleiasi Persoane a Lui in Biserica prin Sfintele Taine si prin cuvintul explicativ despre El.

Sfinta Traditie este permanentizarea transmiterii in Biserica a aceluiasi Hristos revelat intreg, adica intrupat, rastignit si inviat. Este prelungirea actiunii mintuitoare a lui Dumnezeu din Hristos in lume descrisa esential in Sfinta Scriptura. Numai prin Sfinta Traditie continulul Sfintei Scripturi devine mereu viu, actual si dinamic in toata integritatea lui, la cursul generatiilor din istorie chemate la mintuire. In acest sens dogmatic, Sfinta Traditie completeaza Sfinta Scriptura. Fara ea nu se poate patrunde si trai tot continutul Sfintei Scripturi, fiindca Sfinta Traditie are rolul de a pune si de a tine generatiile succesive de crestini in legatura cu Hristos prin faptul ca ea este in esenta atit invocare a lui Hristos, cit si primirea Duhului Sfint, ceea ce reprezinta Sfintele Taine si ierurgiile, in care se cer si se primesc prin rugaciune harurile si darurile Sfintului Duh, care sfintesc sufletul si trupul omului, cit si natura lui inconjuratoare. Sfinta Traditie nu poate deci exista fara Biserica, trupul tainic al Domnului Iisus Hristos, nu poate exista fara oamenii care cred in Sfinta Revelatie, care cred adica in Hristos si in lucrarea Lui mintuitoare, si care sint madulare ale Trupului lui Hristos. De aceea Biserica incepe cu Sfinta Traditie si Sfinta Traditie incepe cu Biserica. Biserica Sfinta Scriptura si Sfinta Traditie sint indisolubil unite. Sfinta Scriptura este absorbita in viata Bisericii prin Sfinta Traditie. Sfinta Scriptura se finalizeaza si ia forma trairii concrete in Biserica prin Sfinta Traditie. Biserica este cea care explica si aplica Sfinta Scriptura in continutul ei autentic prin Sfinta Traditie apostolica pazita de ea. Sfinta Traditie apostolica apare o data cu Biserica si Biserica odata cu ea, ca aplicare practica a Sfintei Revelatii, pe cind Sfinta Scriptura nu se naste odata cu Biserica, ci ulterior in Biserica. Biserica da garantie de la inceput despre Sfinta Scriptura ca parte autentica a Sfintei Traditii (Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia dogmatica ortodoxa , vol. I, Bucuresti, 1978, p. 58-77). In acest inteles, Sfinta Tratitie si Sfinta Scriptura formeaza o unitate indivizibila, completindu-se si armonizindu-se reciproc, si ele impreuna ne transmit adevarul Revelatiei supranaturale ce a fost incredintat Bisericii spre a fi pastrat si propovaduit pentru mintuirea noastra.

Primii crestini, ni se spune in Faptele Apostolilor, <<staruiau in invatatura Apostolilor si in impartasirea, in fringerea painii si in rugaciuni>> (Fapte 2, 42). Din acestea s-au dezvoltat apoi Sfinta Liturghie si rugaciunile prin care se cheama Duhul Sfint pentru savirsirea Sfintelor Taine si a diferitelor sfintiri sau ierurgii. Pe toate acestea Biserica Ortodoxa le-a pastrat, avind marturii despre ele de la Sfintii Parinti ai Bisericii, prin primele secole crestine, fara a fi schimbat ceva. Centrul cultului nostru crestin este Sfinta Liturghie cind se savirseste taina mai presus de fire a transformarii piinii si a vinului euharistic in insusi Trupul si Singele Domnului Iisus Hristos Taina Sfintei Cuminecari sauSfintei Impartasanii . Liturghia Sfintului Ioan Gura de Aur este o prescurtare a Liturghiei Sfintului Vasile cel Mare, iar aceasta este o prescurtare a Liturghiei Sfintului Apostol Iacob, de prin secolele II sau III, de la primii ucenici ai Apostolilor care, la rindul ei, este perpetuarea Sfintei Cine de Taina , savirsita de Mintuitorul in seara de miercuri spre joi, 13 spre 14 nisan (martie) inainte de mintuitoarele Sale Sfintei Patimi: <<Si luind piinea, multumind a frint si le-a dat lor, zicind: Acesta este Trupul Meru care se da pentru voi; aceasta sa faceti spre pomenirea Mea>> (Luca 28, 19). Porunca Mintuitorului este o dovada clara ca din Traditia apostolica s-a dezvoltat mai tirziu Traditia bisericeasca .

Sfintii Apostoli au primit Sfinta Traditie de la Mintuitorul, iar Biserica a primit-o de la Sfintii Apostoli, care au transmis-o urmasilor lor, episcopilor si preotilor pina in zilele noastre. Biserica, si in special Biserica ortodoxa, a pastrat neschimbata toata invatatura si practica de inchinare si de unire cu Hristos prin Sfintele Taine, din vremea Sfintilor Apostoli, asa cum ne sint lasate de Sfintii Parinti ai Bisericii in scrierile lor.

Referindu-se la Sfinta Traditie, Sfintul Vasile cel Mare spunea urmatoarele, din care citam: <<Unele dintre dogmele si propovaduirile pastrate de Biserica le avem din invatatura scrisa, pe altele insa le-am primit din Traditia apostolica transmise in taina. Amindoua aceste categorii au aceeasi autoritate pentru evlavie. Nimeni nu va spune cuvint impotriva acestora, pentru ca nimeni nu cunoaste cit de cit asezamintele bisericesti. Daca am incerca sa inlaturam obiceiurile nescrise, ca neavind mare importanta, nu ne-am da seama ca am pagubi Evanghelia in partile ei principale; mai mult, am restringe propovaduirea la numele ei gol. De pilda (ca sa pomenesc lucrul cel dinti si foarte obstesc, cine a invatat prin scris cuvintele de chemare a Sfintului Duh pentru prefacerea piinii Euharistiei si a Paharului binecuvintarii? Nu ne multumim cu cele pe care le mentioneaza Apostolul sau Evanghelia, ci spunem unele lucruri inainte, altele pe urma, ca avind mare putere pentru taina si pe care le luam din invatatura nescrisa. Noi binecuvintam apa Botezului si untdelemnul Ungerii, inca si pe cel ce se boteaza. Din ce scrieri? Nu din Traditia tacuta si tainica? Ce cuvint scris ne-a invatat ungerea insasi cu untdelemn? Iar cufundarea omului de trei ori, de unde este? Celelalte cite sint in legatura cu Botezul, lepadarea de satana si de ingerii lui, din ce scriere sint? Nu sint oare din aceasta invatatura nepublicata si secreta pe care Parintii nostri au pastrat-o sub tacere, fara iscodire, ca unii care invatasera bine acel lucru: pastrarea in tacere a maretiei sfinte a Tainelor>>? (Sf. Vasile cel Mare, Desrpe Sfintul Duh , Migne P. G. XXXII, col. 188-189, cit. Invatatura de credinta ortodoxa , Bucuresti, 1952, p. 34). O alta marturie despre Sfinta Scriptura nu se pomenesc cele intimplate la moartea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu Maria. Dar acestea se istorisesc in cea mai veche si adevarata Traditie, care ne spune ca, in momentul slavitei ei adormiri, toti Sfintii Apostoli care colindau lumea in vederea mintuirii s-au adunat la Ierusalim venind prin vazduh. Aici ei au avut o viziune cu ingeri si au ascultat melodia dumnezeiasca a puterilor ceresti…>> (Sfintul Ioan Damaschin, Omilii la Adormirea Fecioarei Maria , Migne P. G. XCVI, col. 748, cit. in Invatatura de credinta ortodoxa , Bucuresti, 1952, p. 34-35).

In decursul istoriei, Sfinta Traditie orala s-a exprimat si s-a formulat in diverse moduri. Ea cuprinde acele invataturi, ca si practici liturgice si tipiconale, pe care Biserica universala, prin autoritatea ei teologica le-a recunoscut ca dogme. Ea vine de la Sfintii Apostoli si totdeauna si pretutindeni a fost in Biserica fara schimbare. Biserica a statornicit aceste adevaruri prin hotaririle Sinoadelor ecumenice si prin Cartile simbolice sau Marturisirile de credinta . Pentru Biserica Ortodoxa sint obligatorii definitiile celor sapte Sinoade ecumenice sau a toata lumea, despre care facem amintire in continuare:

Sinodul I de la Niceea (325), care s-a pronuntat impotriva ereziei sustinuta de preotulArie din Alexandria (Egipt), care invata ca Fiul lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos, ar fi mai mic decit Dumnezeu Tatal, subordonat Tatalui, fiind cea dintii dintre fapturile umane create. Sinodul I ecumenic a stabilit invatatura ca Fiul este de o fiinta (sau consubstantial) cu Tatal, cele trei persoane ale Sfintei Treimi fiind de o fiinta sau substanta: Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat .

Sinodul al II-lea ecumenic (Constantinopol, 381) a condamnat doua erezii ale timpului: erezia lui Macedonie , care nega deplina dumnezeire a Duhului Sfint, si erezia lui Apolinarie , care nega prezenta sufletului rational in Domnul Iisus Hristos, acesta fiind inlocuit cu Cuvintul. Sinodul al II-lea ecumenic a hotarit ca: Duhul Sfint, Domnul de viata-facatorul, Care din Tatal purcede (porneste), cela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si marit, care a grait prin prooroci . Sinodul al II-lea ecumenic a completat crezul de la Niceea in 7 articole cu inca 5 articole despre Duhul Sfint (art. 8), despre Biserica (art. 9), despre Botez – Sfintele Taine (art. 10) si despre viata viitoare (art. 11 si 12). Simbolul de credinta <<niceo-constantinopolitan>> a devenit normativ si obligatoriu pentru intreaga Biserica si el este marturisit la primirea botezului, ca si in timpul Sfintei Liturghii de catre credinciosi impreuna cu clericii slujitori.

Sinodul al III-lea ecumenic (431, Efes) s-a tinut contra lui Nestorie, expiscop de Constantinopol, care invata ca in Hristos exista doua persoane corespunzatoare ce cele doua firi ale Sale, umana si divina. Sinodul a stabilit invatatura ca exista numai o singura persoana a Fiului, preexistenta intruparii, in care s-au unit cele doua firi, divina si umana fara de pacat, si Maica Domnului nu este Maica trupului sau Nascatoare de Hristos, cum sustinea Nestorie, ci Nascatoare de Dumnezeu , fiindca a nascut un singur ipostas sau o singura presoana in doua firi, umana si divina, si a ramas Pururea Fecioara Maria .

Sinodul al IV-lea ecumenic (451, Calcedon) a condamnat monofizitismul, erezie care sustinea ca Domnul Hristos nu are decit o singura fire sau o singura natura, cea dumnezeiasca, pe cind trupul Sau uman a fost luat in aparenta. Sinodul a stabilit ca Domnul Iisus Hristos exista doua firi sau doua naturi depline, cea dumnezeiasca si cea omeneasca, unite intr-o singura persoana sau intr-un singur ipostas. Persoana sau ipostasul in care sint unite cele doua firi este Cuvintul vesnic, Domnul Iisus Hristos. Cele doua firi sint unite intr-o singura persoana: neimpartite si nedespartite, neschimbate si neamestecate.

Sinodul al V-lea ecumenic (553, Constantinopol) a condamnat in cele <<Trei Capitole>> afirmatiile unor teologi influentati de monofizitism si de nestorianism, afirmind ca Domnul Iisus Hristos pastreaza cele doua firi si dupa ce a avut loc unirea acestora intr-un singur ipostas.

Sinodul al VI-lea ecumenic (noiembrie 680 – septembrie 681, Constantinopol) a condamnat erezia monotelitismului , care afirma existenta unei singure vointe a Mintuitorului si a stabilit existenta a doua vointe naturale si doua lucrari, corespunzatoare celor doua firi, insa vointa Sa umana conlucreaza in mod perfect cu cea dumnezeiasca, fiind pe deplin indumnezeita.

Sinodul al VII-lea ecumenic (787, Niceea) a condamnat erezia iconoclasmului , care respingea cinstirea icoanelor, pe motivul ca ar fi idolatrie, Sinodul a aratat ca icoana nu este o imagine a lui Dumnezeu cel nevazut, ci a lui Dumnezeu si recunoaste cinstirea umanitatii indumnezeite a Fiului lui Dumnezeu. In cinstirea icoanelor nu materialul lor din care sint confectionate este cinstit, ci persoana pe care ele o reprezinta.

Dupa anul 787 nu s-au mai tinut sinoade ecumenice ale Bisericii intregi universale, din cauza evenimentelor istorice vitregi care au urmat in Rasaritul ortodox. In secolul al XVII-lea intesnificindu-se controversele confesionale au aparut Marturisirile de credinta pentru a feri pe crestinii ortodocsi de ratacirile eretice, alcatuite de : Mitrofan Kritopulos (1625); de Petru Movila, numita Marturisirea Ortodoxa , formulata de Sinodul de la Iasi in 1642; de patriarhul Dositei al Ierusalimului, numita Pavaza Ortodoxiei , cunoscuta si cu numele de Marturisirea Patriarhilor Ortodocsi , fiind lucrarea aprobata a Sinodului de la Ierusalim din 1672. O marturisire de credinta este si Enciclica Patriarhilor Ortodocsi , fiind lucrarea aprobata a Sinodului de la Ierusalim din 1672. O marturisire de credinta este si Enciclica Patriarhilor Ortodocsi de la 1848 (in romaneste, textul si traducerea de prof. Teodor M. Popescu, Bucuresti, 1935). Aceste Marturisiri de Credinta ortodoxa se bazeaza pe Traditia apostolica preluata si transmisa de Barbatii apostolici, de Sfintii Parinti si de Scriitorii bisericesti si ea este invatatura Bisericii Ortodoxe, sub indrumarea si acoperamintul Duhului Sfint.

Sfinta Traditie se afla cuprinsa si in cartile de slujba si de ritual ale Bisericii. Biserica lui Hristos este cea care a statornicit adevarurile de credinta prin invataturile si canoanele Sfintelor Sinoade ecumenice, ale Sinoadelor locale, prin Marturisirile de credinta si in cartile ei simbolice si de cult bisericesc.

Din cele aratate retinem ca idei calauzitoare:

a. Dumnezeu a descoperit invatatura Sa mintuitoare oamenilor prin viu grai, pentru a fi inteleasa si urmata in viata. Numai o parte din Descoperirea sau din Revelatia divina a fost cuprinsa in Sfinta Scriptura a Vechiului si Noului Testament. Inainte de Sfinta Scriptura, invatatura descoperita de Dumnezeu oamenilor s-a pastrat <<din auzire>> , prin viu grai in Sfinta Traditie sau Sfinta Predanie , cum ne spune Sfintul Apostol Pavel: <<Credinta este din auzire, iar auzirea, prin cuvintul lui Hristos>> (Rom. 10, 17);

b. Desavirsirea Descoperirii sau Revelatiei lui Dumnezeu s-a facut <<la plinirea vremii>> prin Fiul lui Dumnezeu, nascut om fara de pacat, pentru a noastra mintuire, Domnul Iisus Hristos, care a invatat pe oameni in timpul petrecerii Sale pe pamint numai prin viu grai si a poruncit Sfintilor Apostoli sa invete la rindul lor prin viu grai cele auzite, cele vazute si cele traite de ei impreuna cu Domnul Iisus Hristos: <<Mergind, invatati toate neamurile, botezindu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh, invatindu-i sa pazeasca toate cite v-am poruncit voua, si iata Eu sint cu voi in toate zilele, pina la sfirsitul veacului>> (Matei 28, 19);

c. Sfinta Traditie sau Sfinta Predanie este deci al doilea izvor sau tezaur al Descoprerii sau Revelatiei divine trebuitoare mintuirii noastre, egala si cu nimic mai prejos decit Sfinta Scriptura Sfinta Traditie a fost de la inceput si este pretuita de intreaga Biserica Ortodoxa in aceeasi masura ca si Sfinta Scriptura si formeaza o unitate deplina;

d. Sfinta Traditie primita de la Mintuitorul de Sfintii Apostoli, numita Traditia apostolica , si transmisa prin urmasii lor, episcopii si preotii, hirotoniti sa conduca bisericile comunitatilor crestine in toata lumea, a fost fixata in parte si in scris de timpuriu si s-a pastrat fara schimbare pina astazi, in hotaririle si canoanele sinoadelor ecumenice si locale, in simbolurile de credinta, in scrierile Sfintilor Parinti, in cartile de slujba ale Sfintei Biserici, in Sfinta Liturghie, in Marturisirile de Credinta, si se numeste Traditie bisericeasca .

Trebuie avut insa in vedere ca nu orice traditii sau traditie in Biserica este si Sfinta Traditie. Pentru a deosebi Sfinta Traditie in Biserica de ce sint traditii sau traditie etnica, cultural-bisericeasca sau de alta natura, Sfinta Traditietrebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: a) Traditia sa fi fost tinuta in Bisericile apostolice, adica sa vina din timpul Sfintilor Apostoli prin succesiune ierarhica, sa aiba continuitate neintrerupta pina astazi; b) Sa fi fost recunoscuta si urmata intotdeauna de intreaga Biserica ecumenica; c) Sa nu cuprinda in sine invatatura care ar veni in contrazicere cu Sfinta Scriptura, cu Traditia apostolica sau cu scrierile Sfintilor Parinti ai Bisericii; d) Adevarul de credinta trebuie sa fie cuprins in Sfinta Scriptura si in Sfinta Traditie si sa aiba consintamintul tuturor Bisericilor Ortodoxe.

Confesiunile protestante si denominatiunile lor sustin suficienta Sfintei Scripturi pentru autoritatea cuvintului lui Dumnezeu si considera ca nu exista un alt criteriu al Revelatiei divine decit Biblia, ea fiind suficienta pentru mintuire. Numai ce este consemnat si scris in Biblie este valabil pentru credinta. Biblia este mediul prin care Hristos vorbeste credinciosilor si mijlocul de transmitere a harului lui Dumnezeu pentru mintuire. Traditia este considerata numai un mijloc secundar pentru credinta. Nu se poate insa nega realitatea ca Biserica este aceea care a ales cartile biblice si a fixat canonul lor. Biserica le-a pastrat autoritatea lor divina si le interpreteaza intelesul fara greseala, iar aceasta lucrare in cadrul Bisericii vorbeste despre prezenta Sfintei Traditii . A nega rolul Sfintei Traditii in sinul Bisericii insemneaza a nega rolul Sfintului Duh <<de viata datator>> in Biserica. Aceasta echivaleaza cu a nega viata insasi a Bisericii si a te expune sa iesi din matca ei ca si pestele din matca unei ape pe mal, expus sa moara.

Se invoca unele texte scripturistice ca justificare a suficientei Bibliei pentru autoritatea cuvintului lui Dumnezeu, cautind sa se infirme rolul Sfintei Traditii , ca detinatoare impreuna cu Sfinta Scriptura a Revelatiei supranaturale, cum sint: <<Cercetati Scripturile, ca socotiti ca in ele aveti viata vesnica. Si acelea sint care marturisesc despre Mine>> (Ioan 5, 39). Se afirma ca Mintuitorul a cerut sa cercetam Scripturile si nu Sfinta Traditie . Textul este gresit interpretat, fiindca atunci cind vorbea Mintuitorul Noul Testament inca nu era scris si nu facea parte din Sfinta Scriptura. Aici este vorba despre marturiile mesianice din Vechiul Testament care se refereau la venirea Mintuitorului in lume. Sfinta Scriptura o formeaza si Vechiul si Noul Testament laolalta. In acelasi sens gresit se interpreteaza cuvintele Mintuitorului si din parabola <<Bogatul nemilostiv si saracul Lazar>> : <<Si i-a zis Avraam: Daca nu asculta de Moise si de prooroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva dintre morti>> (Luca 16, 31). Pe baza acestui text scripturistic se poate respinge Sfinta Traditie , cind se vorbeste in mod clar numai de Vechiul Testament? Un alt text scripturistic adus in discutie: <<Iar acestea s-au scris, ca sa credeti ca Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, si, crezind, ca aveti viata in numele Lui>> (Ioan 20, 31). Textul acesta este invocat in sprijinul inlaturarii Sfintei Traditii. Orice interpretare scripturistica trebuie sa tina seama de textele paralele si de contextul textului discutat. Acelasi Sfint Apostol si Evanghelist Ioan nu se contrazice cind afirma ca : <<Multe avind a va scrie, n-am voit sa le scriu pe hirtie si cu cerneala, ci nadajduiesc sa vin la voi si sa vorbesc gura catre gura, ca bucuria noastra sa fie deplina>> (II Ioan, 12). Din textul respectiv rezulta in mod clar folosirea celor doua cai, si scrisul si predania prin viu grai . Dar un text si mai convingator scripturistic pentru adeverirea Sfintei Traditii il avem tot de la Sfintul Apostol si Evanghelist Ioan deja citat: <<Dar sint si alte multe lucruri pe care le-a facut Iisus si care daca s-ar fi scris cu de-amanuntul, cred ca lumea aceasta n-ar cuprinde cartile ce s-ar fi scris. Amin>> (Ioan 21, 25). Sfintul Apostol Pavel le scria Tesalonicienilor: <<Deci, dar, fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati invatat, fie prin cuvint, fie prin epistola noastra>> (II Tes. 2, 15). Textul respectiv ne vorbeste despre folosirea Traditiei apostolice prin viu grai, de la inceputul Bisericii, ca si folosirea scrisului, a Scripturii sfinte , care completindu-se, cuprind cuvintul lui Dumnezeu adresat oamenilor pentru mintuire, si intre ele nu se poate face o separare sau o diminuare.

O atitudine contrara pozitiei protestante o prezinta teologia catolica mai veche, care considera Traditia ca un izvor independent al Revelatiei divine, ce curpinde adevaruri de credinta care nu se gasesc si in Sfinta Scriptura. De aici a decurs atitudinea papala ca pentru formularea de dogme noi nu este necesara confirmarea explicita a Sfintei Scripturi. Biserica Ortodoxa invata ca o invatatura de credinta nu se afla exclusiv in Sfinta Scriptura sau exclusiv in Sfinta Traditie. Orice invatatura dogmatica trebuie sa aiba temei atit in Sfinta Traditie cit si in Sfinta Scriptura.

Din cele prezentate retinem ca invatatura de credinta:

Sfinta Traditie sau Sfinta Predanie este Descoperirea sau Revelatia scupranaturala facuta din iubire de Dumnezeu prin viu grai oamenilor pentru mintuirea lor, care, mai tirziu, o parte s-a fixat si in scris. Ea este egala cu Sfinta Scriptura, aceasta fiind o parte a Sfintei Traditii, si impreuna alcatuiesc o unitate nedespartita, intregindu-se reciproc.

Biserica Ortodoxa pastreaza nealterat izvorul Descoperirii dumnezeiesti al credintei noastre crestine cuprins in Sfinta Traditie si in Sfinta Scriptura . Indemul Sfinului Apostol Pavel catre Tesaloniceni sa ne fie si noua de urmat:<<Stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati invatat >> (II Tes. 2, 15), si vom avea nadejdea mintuirii noastre impreuna cu parintii si inaintasii nostri, care ne-au predat dreapta credinta ortodoxa.

Pr. Prof. Ion Ionescu,

Studii teologice, seria a II-a, anul XLIII, nr. 4, iulie-august 1991, pag. 57-64.

Notă noastră:

Autorul articolului de mai sus scrie despre atitudinea protestantă față de ,,tradiție“și se delimitează de ea. Argumentul care susține autoritatea Bisericii în formarea ,,sfintei tradiții“ este că tot Biserica a avut și autoritatea de a selecta scrierile canonice așezate în Biblie. Ne întâlnim iar cu paradoxul: ,,Cine a fost mai întâi: oul sau găina?“

Părerea mea este că Biserica nu a avut autoritatea să ne dea Biblia și, prin urmare, nu are nici autoritatea să ne dea nici ,,sfânta tradiție“. Singurul lucru pe care l-a făcut Biserica adevărată a fost să recunoască autoritatea scrierilor inspirate și să se așeze sub ea !!! Biserica nu a dat autoritate Scripturilor, după cum nu i-a dat autoritate nici lui Christos. Biserica le-a ,,recunoscut“ autoritatea, după cum i-a recunoscut autoritatea și lui Christos.

Ca să mă înțelegeți vă dau un exemplu: Primesc acasă zeci de scrisori, unele de la prieteni aletele de la neprieteni și altele de la autorități. Ce fac  cu ele? Dacă unele scrisori sunt de la autorități (tribunal, primărie, poliție, școală) eu le pun de-o parte și le tratez altfel decât pe celelalte; mă așez sub autoritatea lor și fac ceea ce mi se spune în ele. Conținutul lor nu este relativ pentru mine, ci obligatoriu. Asta a făcut Biserica adevărată cu scrierile canonice atunci când le-a separat din mulțimea apocrifelor care circulau în vremea aceea. Nimic mai mult și nimic mai puțin!

Biserica nu are însă autoritatea de a emite apoi și alte învățături ,,canonice“, care să formeze o tradiție ,,sfântă“,  după cu nici eu nu am autoritatea de a scrie scrisori pe care să le trimit altora ca venind din partea ,,autorităților“ (tribunal, guvern, poliție). Faptul că am în posesie câteva scrisori cu statut de document legal nu mă califică să emit și eu documente legale !!! Documentele ,,mele“ nu pot fi niciodată puse pe același palier de autoritate cu ducumentele emise de autorități. Ar fi caraghios și … m-ar lua poliția. Sola Scriptura trebuie să rămână temelia și ancora Bisericii adevărate. A le da oamenilor dreptul de a emite păreri cu statut de învățături inspirate este nu doar periculos, ci și obraznic.

Oricine examinează cu atenție elementele ,,sfintei tradiții“ descoperă repede că ele sunt la același nivel cu ,,apocrifele“ refuzate la momentul istoric al formării canonului Noului Testament, simple pretenții și păreri omenești. Refuzarea ,,tradiției“ este la fel de necesară astăzi ca și refuzarea ,,apocrifelor“.

Sfânta tradiție a bisericilor istorice a ajuns astăzi la fel de condamnabilă ca și datinile evreiești osândite de Christos :

,,El le -a mai zis: ,,Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră“ – Marcu 7:9

Trebuie să privim tradiția bisericească cu același sfânt scepticism manifestat de avertizarea apostolică:

,,Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos“ – Coloseni 2:8

Aparenta evlavie a reglementărilor stabilite prin tradiție sunt o cursă mortală pentru el ce se îndepărtează prin ele de simplitatea și libertatea Evangheliei:

,,Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mîncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat, cari sînt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos. Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcîndu-şi voia lui însuş printr’o smerenie şi închinare la îngeri, amestecîndu-se în lucruri pe cari nu le -a văzut, umflat de o mîndrie deşartă, prin gîndurile firii lui pămînteşti, şi nu se ţine strîns de Capul din care tot trupul, hrănit şi bine închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi primeşte creşterea pe care i -o dă Dumnezeu. Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea: ,,Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!“ Toate aceste lucruri, cari pier odată cu întrebuinţarea lor, şi sînt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti, au, în adevăr, o înfăţişare de înţelepciune, într’o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sînt de nici un preţ împotriva gîdilării firii pămînteşti“ – Coloseni 2:16-23

 ,,Voi păziţi zile, luni, vremi şi ani. Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi“ – Galateni 4:10-11


3 Comments

  1. ion vizitiu says:

    “Biserica Ortodoxa invata ca o invatatura de credinta nu se afla exclusiv in Sfinta Scriptura sau exclusiv in Sfinta Traditie. Orice invatatura dogmatica trebuie sa aiba temei atit in Sfinta Traditie cit si in Sfinta Scriptura.”
    – Ma gandesc ca ar fi bine daca ar fi asa, dar practic, doctrina ortodoxa este imbibata cu invataturi care nu au nici o tangenta cu Sfanta Scriptura.

  2. MARIAN CRISTACHE says:

    Multumesc pentru documentare.Socrul meu,Dumnezeu sa-l odihneasca imi povestea o parabola.O corabie este nevoita sa acosteze la tarmul unei insule,pentru a se aproviziona cu apa.In corabie era si un episcop,care profitand de ocazie viziteaza insula.Acolo,gaseste trei barbati,naufragiati de ani de zile,aproape goi,rupti de lumea din care veneau.Curios,ii intreba daca se inchina la Domnul,si cum o fac. Acestia ii relateaza faptul ca tarziu s-au gandit la o rugaciune,cand nu isi mai aminteau nimic despre asta.Atunci au hotarat sa infiga un lemn in pamant,sa se roteasca in jurul lui,spunand ” Trei Voi,trei noi,Miluiti-ne pe noi!”.Bineinteles ca episcopul ii invata cateva rugaciuni,spunandu-le ca asa trebuie sa se roage un crestin.Corabia pleaca,iar la cateva sute de metri vede venind catre corabie,calcand pe apa,pe cei trei,care strigau “Parinte,parinte am uitat rugaciunea,cum ziceai ca e ?” Episcopul dezarmat “Faceti cum stiti voi,asa e bine! “.
    Unde sunt trei in numele Domnului,acolo sunt si Eu !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: