Home » III. Miscarea Baptista » 3. O marturisire de credinta

3. O marturisire de credinta

Aprobata de Conventia Baptista de Sud (SUA) in 9 Mai 1963 si revizuita in 9 Iunie 1998.

 

I.          Scriptura

Sfinta Scriptura a fost scrisa de oameni sub inspiratie divina si este inregistrarea revelatiei de Sine a lui Dumnezeu catre om. Este o visterie desavirsita de invatatura divina. Autorul ei este Dumnezeu, scopul scrierii ei este salvarea oamenilor, iar continutul ei este adevarul absolut, neatins de nici un fel de eroare. Ea ne descopere principiile dupa care ne judeca Dumnezeu; si ca atare este si va ramine pina la sfirsitul lumii, adevaratul centru de unitate a Crestinilor, si un standard suprem de verificare al intregului comportament uman, al tuturor crezurilor si opiniilor religioase. Modelul de interpretare a Bibliei este Isus Christos.

Ex. 24:4; Deut. 4:1-2; 17:19; Ios. 8:34; Ps. 19:7-10; 119:11, 89, 105, 140; Isa. 34:16; 40:8; Ier. 15:16; 36; Mat. 5:17-18; 22:29; Luca 21:33; 24:44-46; Ioan 5:39; 16:13-15; 17:17; Fapte 2:16 ff.; 17:11; Rom. 15:4; 16:25-26; 2 Tim. 3:15-17; Evr. 1:1-2; 4:12; 1 Petru 1:25; 2 Petru 1:19-21

II.          Dumnezeu

             Exista un singur si numai un singur Dumnezeu viu si adevarat. El este o fiinta personala, inteligenta de natura spirituala, Creatorul, Rascuparatorul, Sustinatorul si Conducatorul Universului. Dumnezeu este infinit in sfintenie si desavirsit in toate celelalte atribute ale Sale. Lui ii datoram cea mai mare dragoste, adorare si supunere. Dumnezeul etern ni se reveleaza ca Tatal, Fiul si Duhul Sfint, cu atribute personale distincte dar fara deosebire in natura, esenta sau fiinta.

A.          Dumnezeu Tatal.

           Dumnezeu Tatal domneste cu cu providenta Sa protectoare peste tot universul, peste toate creaturile Sale, si peste suvoiul curgerii istoriei umane, facind-o sa implineasca scopurile harului Sau. El este atotputernic, atotiubitor si atotintelept. Dumnezeu este un Tata adevarat pentru aceia care au devenit copii ai lui Dumnezeu prin credinta in Isus Christos. Atitudinea Lui parinteasca este indreptata spre toti oamenii.

Gen. 1:1; 2:7; Ex. 3:14; 6:2-3; 15:11 ff.; 20:1 ff.; Lev. 22:2; Deut. 6:4; 32:6; 1 Cron. 29:10; Ps. 19:1-3; Isa. 43:3, 15; 64:8; Ier. 10:10; 17:13; Mat. 6:9 ff.; 7:11; 23:9; 28:19; Marcu 1:9-11; Ioan 4:24; 5:26; 14:6-13; 17:1-8; Fapte 1:7; Rom. 8:14-15; 1 Cor 8:6; Gal. 4:6; Efes. 4:6; Col. 1:15; 1 Tim. 1:17; Evr. 11:6; 12:9; 1 Petru 1:17; 1 Ioan 5:7

B.          Dumnezeu Fiul

             Christos este eternul Fiu al lui Dumnezeu. Isus Christos s-a intrupat prin Duhul Sfint si prin nasterea din fecioara Maria. Isus a revelat si a implinit in mod desavirsit voia lui Dumnezeu, luind asupra Lui insusi limitarile si prerogativele naturii umane, identificindu-se complect cu omenirea, dar raminind El insusi fara pacat. El S-a supus legii divine si a cinstit-o, iar prin moartea Sa pe cruce a facut posibila rascumpararea omului din pacat. A inviat din morti  in trup glorificat si s-a aratat ucenicilor drept acelasi care a fost cu ei si innainte de rastignirea Sa. S-a inaltat la cer si este acum inaltat la dreapta lui Dumnezeu, unde sta ca Mijlocitor, partas al naturii dumnezeiesti si al naturii umane, si ca Acela in persoana caruia se realizeaza impacarea dintre Dumnezeu si om. Se va intoarce in putere si glorie sa judece lumea si sa duca la indeplinire misiunea Sa rascumparatoare. Locuieste acum in toti credinciosii ca Domnul lor cel viu si intotdeauna prezent.

Gen. 18:1 ff.; Ps. 2:7 ff.; 110:1 ff.; Isa. 7:14; 53; Mat. 1:18-23; 3:17; 8:29; 11:27; 14:33; 16:16, 27; 17:5; 27; 28:1-6, 19; Marcu 1:1; 3:11; Luca 1:35; 4:41; 22:70; 24:46; Ioan 1:1-18, 29; 10:30,38; 11:25-27; 12:44-50; 14:7-11; 16:15-16, 28; 17:1-5, 21-22; 20:1-20, 28; Fapte 1:9; 2:22- 24; 7:55-56; 9:4-5, 20; Rom. 1:3-4; 3:23-26; 5:6-21; 8:1-3, 34; 10:4; 1 Cor 1:30; 2:2; 8:6; 15:1-8, 24-28; 2 Cor 5:19- 21; Gal. 4:4-5; Efes. 1:20; 3:11; 4:7-10; Filip. 2:5-11; Col. 1:13-22; 2:9; 1 Tes. 4:14-18; 1 Tim. 2:5-6; 3:16; Tit 2:13-14; Evr. 1:1-3; 4:14-15; 7:14-28; 9:12-15, 24-28; 12:2; l3:8; 1 Petru 2:21-25; 3:22; 1 Ioan 1:7-9; 3:2; 4:14-15; 5:9; 2 Ioan 7-9; Apoc. 1:13-16; 5:9-14; 12:10-11; 13:8; 19:16

C.          Dumnezeu Duhul Sfint

          Duhul Sfint este Duhul lui Dumnezeu. El a inspirat sfintii din vechime sa scrie Scipturile. Prin iluminare, El ii ajuta pe oameni sa priceapa adevarul. El |l proslaveste pe Christos. El dovedeste lumea vinovata in ce priveste pacatul, neprihanirea si judecata. El ii cheama pe oameni la Salvatorul lor, si realizeaza innoirea lor prin nasterea din nou. El cultiva caracterul Crestinului, ii mingiie pe cei credinciosi si le da daruri spirituale pentru slujirea lui Dumnezeu prin Biserica Lui. El il pecetluieste pe cel credincios pentru ziua rascumpararii finale. Prezenta lui in viata crestinului ne da certitudinea ca Dumnezeu il va duce pe cel credincios la statura plinatatii lui Christos. El invata si imputerniceste credinciosul si biserica in lucrarea de inchinare, evanghelizare si slujire.

Gen. 1:2; Jud. 14:6; Iov 26:13; Ps. 51:11; 139:7 ff.; Isa. 61:1-3; Joel 2:28-32; Mat. 1:18; 3:16; 4:1; 12:28-32; 28:19; Marcu 1:10, 12; Luca 1:35; 4:1, 18-19; 11:13; 12:12; 24:49; Ioan 4:24; 14:16-17, 26; 15:26; 16:7-14; Fapte 1:8; 2:1-4, 38; 4:3l; 5:3; 6:3; 7:55; 8:17, 39; 10:44; 13:2; 15:28; 16:6; 19:1-6; Rom. 8:9-11, 14-16, 26-27; 1 Cor 2:10- 14; 3:16; 12:3-11; Gal. 4:6; Efes. 1:13-14; 4:30; 5:18; 1 Tes. 5:19; 1 Tim. 3:16; 4:1; 2 Tim. 1:14; 3:16; Evr. 9:8, 14; 2 Petru 1:21; 1 Ioan 4:13; 5:6-7; Apoc. 1:10; 22:17

III.    Omul

          Omul a fost creat printr-un act special de Dumnezeu, dupa chipul si asemanarea Sa si este coroana creatiunii Lui. La inceput omul a fost facut si inzestrat de Creatorul Sau cu libertatea de a alege. Prin alegerea lui libera omul a pacatuit impotriva lui Dumnezeu si a adus pacatul in rasa umana. Fiind ispitit de Satana omul a calcat porunca lui Dumnezeu si a cazut din starea lui de inocenta initiala, ceea ce a face ca urmasii lui sa mosteneasca o natura si a un mediu inconjurator inclinate spre pacat si din momentul cind sunt capabili de actiuni morale devin calcatori ai poruncilor divine si sunt sub osinda. Numai harul lui Dumenzeu il poate readuce pe om in sfinta partasie cu El si-l poate ajuta sa-si indeplineasca scopul pentru care l-a creat Dumnezeu. Sanctitatea personalitatii umane este evidenta din faptul ca Dumnezeu  l-a creat pe om dupa chipul si asemanarea Sa, si din faptul ca Christos a murit pentru om; ca atare fiecare om are in sine demnitate si merita respect si dragoste crestina.

Gen. 1:26-30; 2:5, 7, 18-22; 3; 9:6; Ps. 1; 8:3-6; 32:1-5; 51:5; Isa. 6:5; Ier. 17:5; Mat. 16:26; Fapte 17:26- 31; Rom. 1:19-32; 3:10-18, 23; 5:6, 12, 19; 6:6; 7:14-25; 8:14-18, 29; 1 Cor 1:21-31; 15:19, 21-22; Efes. 2:1-22; Col. 1:21-22; 3:9-11

IV.            Mintuirea

Mintuirea implica rascumpararea deplina a omului si este oferita fara plata tuturor acelora care-L accepta pe Isus Christos ca Domn si Mintuitor, pe Cel care a obtinut prin singele Lui rascupararea celui credincios. |n sensul ei deplin mintuirea include nasterea din nou, sfintirea si glorificarea.

A.     Regenerarea, sau nasterea din nou, este o lucrare a harului lui Dumnezeu prin care credinciosii devin creaturi noi in Isus Christos. Ea este o schimbare a inimii produsa de Duhul Sfint prin convingerea de pacat, la care cel credincios raspunde prin pocainta fata de Dumnezeu si prin credinta in Domnul Isus Christos. Pocainta si credinta sunt nedespartite ca experiente ale harului. Pocainta este intoarcerea sincera de la pacat spre Dumnezeu. Credinta este primirea lui Isus Christos ca Domn si Mintuitor si predarea intregii personalitati inaintea Lui. Justificarea este harul achitarii depline a credinciosului, bazata pe imputarea neprihanirii lui Christos asupra tuturor pacatosilor care se pocaiesc si cred in Christos. Justificarea il plaseaza pe cel credincios intr-o relatie de pace si de bunvointa din partea lui Dumnezeu.

B.     Sfintenia este experienta  prin care, incepind cu momentul nasterii din nou, credinciosul este pus de-oparte pentru scopurile lui Dumnezeu si creste spre perfectiune morala si spirituala prin prezenta si puterea Duhului Sfint care locuieste in el. Cresterea in har trebuie sa continue pe toata durata vietii celui nascut din nou.

C.     Glorifcarea este punctul culminant al mintuirii, starea finala binecuvintata si permanenta a celui rascumparat.

Gen. 3:15; Ex. 3:14-17; 6:2-8; Mat. 1:21; 4:17; 16:21-26; 27:22 to 28:6; Luca 1:68-69; 2:28-32; Ioan 1:11-14, 29; 3:3-21, 36; 5:24; 10:9, 28-29; 15:1-16; 17:17; Fapte 2:21; 4:12; 15:11; 16:30-31; 17:30-31; 20:32; Rom. 1:16-18; 2:4; 3:23-25; 4:3 ff.; 5:8-10; 6:1-23; 8:1-18, 29-39; 10:9-10, 13; 13:11-14; 1 Cor 1:18, 30; 6:19-20; 15:10; 2 Cor 5:17- 20; Gal. 2:20; 3:13; 5:22-25; 6:15; Efes. 1:7; 2:8-22; 4:11-16; Filip. 2:12-13; Col. 1:9-22; 3:1 ff.; 1 Tes. 5:23-24; 2 Tim. 1:12; Tit 2:11-14; Evr. 2:1-3; 5:8-9; 9:24-28; 11:1 – 12:8, 14; Iacov 2:14-26; 1 Petru 1:2-23; 1 Ioan 1:6 to 2:11; Apoc. 3:20; 21:1 to 22:5.

V.               Pastrarea sfintilor in har

             Alegerea este scopul maret al lui Dumnezeu, in conformitate cu care El innoieste, sfinteste si duce pacatosii in glorie. Este in plina concordanta cu vointa libera a omului si cuprinde tot ceea ce este necesar pentru viata. Este prezentarea glorioasa a bunatatii suverane a lui Dumenzeu si este intelepciune infinita, sfinta si neschimbata. Exclude mindria si promoveaza smerenia.

Toti adevaratii credinciosi rabda pina la sfirsit. Cei pe care Dumnezeu i-a primit in Christos, si care au fost sfintiti prin Duhul Sfint nu vor cadea niciodata din starea de har, ci vor starui pina la capat. E posibil ca si credinciosii sa cada in pacat datorita neglijentei si ispitelor, intristind Duhul Sfant, subrezind harul si mingiierea lor, aducind rusine cauzei lui Christos, si disciplina asupra lor insasi, dar ei pot fi ridicati de puterea lui Dumnezeu prin credinta spre mintuire.

Gen. 12:1-3; Ex. 19:5-8; 1 Sam. 8:4-7, 19-22; Isa. 5:1-7; Ier. 31:31 ff.; Mat. 16:18-19; 21:28-45; 24:22, 31; 25:34; Luca 1:68-79; 2:29-32; 19:41-44; 24:44-48; Ioan 1:12-14; 3:16; 5:24; 6:44-45, 65; 10:27-29; 15:16; 17:6, 12, 17-18; Fapte 20:32; Rom. 5:9-10; 8:28-39; 10:12-15; 11:5-7. 26-36; 1 Cor 1:1-2; 15:24-28; Efes. 1:4-23; 2:1-10; 3:1-11; Col. 1:12-14; 2 Tes. 2:13-14; 2 Tim. 1:12; 2:10, 19; Evr. 11:39 – 12:2; 1 Petru 1:2-5, 13; 2:4-10; 1 Ioan 1:7-9; 2:19; 3:2

VI.  Biserica 

             O biserica nou-testamentala a Domnului Isus Christos este un grup local de credinciosi botezati care sunt asociati prin legamint in credinta si partasia evangheliei, care practica cele doua simboluri ale lui Christos (cina si botezul), care sunt dedicati invataturii Sale, care folosesc darurile, drepturile si privilegiile investite in ei de Cuvintul Sau si care cauta sa raspindeasca evanghelia pina la marginile pamintului. Aceasta biserica locala este o grupare autonoma, care actioneaza in proces democratic sub Conducerea lui Isus Christos. Intr-o astfel de adunare membrii sunt egali in drepturi si in responsabilitati. Singurele pozitii distincte recomandate de Scriptura sunt pastorii si diaconii.

Noul Testament vorbeste deasemenea despre Biserica ca si trup al lui Christos care-i include pe toti rascumparatii din toate timpurile.

Mat. 16:15-19; 18:15-20; Fapte 2:41-42, 47; 5:11-14; 6:3-6; 13:1-3; 14:23, 27; 15:1-30; 16:5; 20:28; Rom. 1:7; 1 Cor 1:2; 3:16; 5:4-5; 7:17; 9:13-14; 12; Efes. 1:22-23; 2:19-22; 3:8-11, 21; 5:22-32; Filip. 1:1; Col. 1:18; 1 Tim. 3:1-15; 4:14; 1 Petru 5:1-4; Apoc. 2-3; 21:2-3

VII.  Botezul si Cina Domnului

Botezul crestin este cufundarea celui credincios in apa in Numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfint. El este un act al ascultarii, simbolizind credinta intr-un Mintuitor crucificat, ingropat si inviat, moartea credinciosului fata de pacat, ingroparea firii vechi si invierea la o viata noua in Isus Christos. Botezul este o marturie despre credinta in invierea finala a celor morti. Fiind o practica bisericeasca, botezul este o conditie obligatorie pentru a intra in dreptul de membru al bisericii si pentru participarea la Cina Domnului.

Cina Domnului este un act simbolic de ascultare prin care membrii bisericii, prin impartasirea cu piinea si rodul vitei, comemoreaza moartea Rascumparatorului lor si aniticipeaza cea de a doua Lui venire.

Mat. 3:13-17; 26:26-30; 28:19-20; Marcu 1:9-11; 14:22-26; Luca 3:21-22; 22:19-20; Ioan 3:23; Fapte 2:41-42; 8:35-39; 16:30-33; Fapte 20:7; Rom. 6:3-5; 1 Cor 10:16, 21; 11:23-29; Col. 2:12

VIII.          Ziua Domnului

             Prima zi din saptamina este Ziua Domnului. Ea este o instituire crestina care trebuie respectata in mod regulat. Ea comemoreaza invierea lui Christos dintre cei morti si trebuie pusa deoparte pentru devotiune spirituala si inchinare, atit in public, cit si in particular, prin abtinerea de la distractiile lumesti, prin odihna de la activitatile muncii cotidiene, singura exceptie fiind munca strict necesara si faptele milei.

Ex. 20:8-11; Mat. 12:1-12; 28:1 ff.; Marcu 2:27-28; 16:1-7; Luca 24:1-3, 33-36; Ioan 4:21-24; 20:1, 19-28; Fapte 20:7; 1 Cor 16:1-2; Col. 2:16; 3:16; Apoc. 1:10

IX.   Imparatia lui Dumnezeu

Imparatia lui Dumnezeu include doua aspecte: in general, suveranitatea Lui peste tot universul, si, in particular, suveranitatea Lui peste toti cei care, de buna voie, il recunosc pe El ca si Imparat al lor. In sens restrins, |mparatia este teritoriul spiritual al mintuirii, in care oamenii intra prin incredere si devotament copilaresc fata de Isus Christos. Crestinii trebuie sa se roage si sa lucreze pentru ca sa vina Imparatia si sa se faca voia lui Dumnezeu pe tot pamintul. |n forma ei plenara, Imparatia va fi instaurata la sfirsitul veacului, la revenirea lui Isus Christos.

Gen. 1:1; Isa. 9:6-7; Ier. 23:5-6; Mat. 3:2; 4:8-10, 23; 12:25-28; 13:1-52; 25:31-46; 26:29; Marcu 1:14-15; 9:1; Luca 4:43; 8:1; 9:2; 12:31-32; 17:20-21; 23:42; Ioan 3:3; 18:36; Fapte 1:6-7; 17:22-31; Rom. 5:17; 8:19; 1 Cor 15:24-28; Col. 1:13; Evr. 11:10, 16; 12:28; 1 Petru 2:4-10; 4:13; Apoc. 1:6, 9; 5:10; 11:15; 21-22

X.   Vremurile din urma

Dumnezeu la timpul hotarit de El, si pe caile hotarite de El, va aduce in curind sfirsitul lumii. Conform promisiunilor Lui, Isus Christos va reveni personal, vizibil si in glorie, pe pamint; mortii vor invia; si Christos va judeca toti oamenii dupa dreptate. Cei pacatosi vor fi aruncati in Iad, locul de pedeapsa vesnica. Neprihanitii inviati in trupuri de slava vor fi rasplatiti si vor locui pe vecie in Cer cu Domnul.

Isa. 2:4; 11:9; Mat. 16:27; 18:8-9; 19:28; 24:27, 30, 36, 44; 25:31-46; 26:64; Marcu 8:38; 9:43-48; Luca 12:40, 48; 16:19-26; 17:22-37; 21:27-28; Ioan 14:1-3; Fapte 1:11; 17:31; Rom. 14:10; 1 Cor 4:5; 15:24-28, 35-58; 2 Cor 5:10; Filip. 3:20-21; Col. 1:5; 3:4; 1 Tes. 4:14-18; 5:1 ff.; 2 Tes. 1:7 ff.; 2; 1 Tim. 6:14; 2 Tim. 4:1, 8; Tit 2:13; Evr. 9:27-28; Iacov 5:8; 2 Petru 3:7 ff.; 1 Ioan 2:28; 3:2; Iuda 14; Apoc. 1:18; 3:11; 20:1 to 22:13

XI.  Evanghelism si Misiune

Este datoria si privilegiul fiecarui urmas al lui Christos si a fiecarei biserici a lui Isus Christos de a merge sa faca ucenici din toate neamurile. Renasterea spirituala prin Duhul Sfint inseamna si dobindirea dragostei pentru altii. Efortul misioanr colectiv este deci rezultatul manifestarii nasterii din nou si este poruncit in repetate rinduri in inavataturile lui Christos.  Este de datoria fiecarui copil al lui Dumenzeu sa staruiasca continuu in cistigarea celor pierduti pentru Christos, atit prin efort personal, cit si prin orice alte metode in armonie cu Evanghelia lui Christos.

Gen. 12:1-3; Ex. 19:5-6; Isa. 6:1-8; Mat. 9:37-38; 10:5-15; 13:18-30, 37-43; 16:19; 22:9-10; 24:14; 28:18-20; Luca 10:1-18; 24:46-53; Ioan 14:11-12; 15:7-8, 16; 17:15; 20:21; Fapte 1:8; 2; 8:26-40; 10:42-48; 13:2-3; Rom. 10:13-15; Efes. 3:1-11; 1 Tes. 1:8; 2 Tim. 4:5; Evr. 2:1-3; 11:39 to 12:2; 1 Petru 2:4-10; Apoc. 22:17

XII.  Scolarizarea

Scopul scolarizarii in Imparatia lui Christos este asociat cu activitatile misionare si de caritate si este finantat prin suportul liber consimtit al bisericilor. Un sistem scolar crestin adecvat este necesar in implinirea programului de maturizare spirituala pentru poporul lui Christos.

In educatia crestina ar trebui sa existe un echilibru sanatos intre libertatea academica si responsabilitatea academica. In orice relatie ordonata a vietii umane libertatea este totdeauna limitata, niciodata absoluta. Libertatea unui profesor care activeaza in scolile, colegiile si seminariile crestine este limitata de supunerea fata de suveranitatea lui Isus Christos, de caracterul autoritar al Scripturii si de scopul distinct pentru care exista scolile crestine.

Deut. 4:1, 5, 9, 14; 6:1-10; 31:12-13; Neem. 8:1-8; Iov 28:28; Ps. 19:7 ff.; 119:11; Prov. 3:13 ff.; 4:1-10; 8:1-7, 11; 15:14; Ecl. 7:19; Mat. 5:2; 7:24 ff.; 28:19-20; Luca 2:40; 1 Cor 1:18-31; Efes. 4:11-16; Filip. 4:8; Col. 2:3, 8-9; 1 Tim. 1:3-7; 2 Tim. 2:15; 3:14-17; Evr. 5:12 to 6:3; Iacov 1:5; 3:17

XIII.     Darnicia

             Dumnezeu este sursa tuturor binecuvintarilor temporare si spirituale; tot ce avem si tot ce suntem ii datoram Lui. In administrarea posesiunilor lor, crestinii au o indatorire de ordin spiritual, o chemare sfinta prevazuta in Evanghelie si o preocupare dictata de natura slujirii lor in lume. Ei sunt deci sub obligatia de a-L servi pe Dumnezeu cu timpul lor, cu talentele lor si cu tot ce au din punct de vedere material. Crestinii trebuie sa recunoasca faptul ca toate acestea le sunt incredintate pentru a fi folosite spre gloria lui Dumnezeu si spre ajutorarea altora. In conformitate cu Scripturile, crestinii trebuie sa daruiasca din ceea ce au cu bucurie, in mod regulat, sistematic, proportional cu venitul lor si de buna voie pentru innaintarea cauzei Rascuparatorului pe pamint.  

Gen. 14:20; Lev. 27:30-32; Deut. 8:18; Mal. 3:8-12; Mat. 6:1-4, 19-21; 19:21; 23:23; 25:14-29; Luca 12:16-21,42; 16:1- 13; Fapte 2:44-47; 5:1-11; 17:24-25; 20:35; Rom. 6:6-22; 12:1-2; 1 Cor 4:1-2; 6:19-20; 12; 16:1-4; 2 Cor 8-9; 12:15; Filip. 4:10-19; 1 Petru 1:18-19

XIV.        Cooperarea

In masura in care realitatea o cere, poporul lui Christos trebuie sa se organizeze in asociatii si conventii pentru cooperare la cel mai inalt nivel in atingerea scopului maret al Imparatiei lui Dumnezeu. Astfel de organizatii nu au insa nici o autoritate unele asupra altora sau asupra bisericilor locale. Ele au un caracter voluntar si cu scop consultativ si sunt destinate sa stimuleze, sa combine si sa directioneze in cel mai efectiv mod energiile poporului crestin. Membrii bisericilor Nou Testamentale trebuie sa coopereze unii cu altii pentru innaintarea lucrarilor misionare, de educatie si de binefacere care duc la extinderea Imparatiei lui Christos. In  sens Nou Testamental, unitatea crestina este definita drept o armonizare spirituala si o cooperare voluntara a diferitelor grupe din poporul crestin care urmaresc implinirea unor scopuri comune. Cooperarea este de dorit si justificata chiar si intre diferite denominatii crestine, atunci cind scopul urmarit este el insusi justificat si cind aceasta cooperare nu implica o incalcare a constiintei sau un compromis al loialitatii fata de Christos si fata de Cuvintul Sau asa cum este el  revelat in Noul Testament.

 Ex. 17:12; 18:17 ff.; Jud. 7:21; Ezra 1:3-4; 2:68-69; 5:14-15; Neem. 4; 8:1-5; Mat. 10:5-15; 20:1-16; 22:1-10; 28:19-20; Marcu 2:3; Luca 10:1 ff. Fapte 1:13-14; 2:1 ff.; 4:31-37; 13:2-3; 15:1-35; 1 Cor 1:10-17; 3:5-15; 12; 2 Cor 8-9; Gal. 1:6-10; Efes. 4:1-16; Filip. 1:15-18

XV.           Crestinul si Ordinea Sociala

Fiecare crestin este obligat sa caute sa instaureze autoritatea suprema a voiei lui Christos atit in viata personala, cit si in viata sociala. Mijloacele si metodele folosite pentru imbunatatirea societatii si pentru instaurarea bunelor moravuri intre oameni pot fi de un ajutor real si permanent numai cind sunt inradacinate in renasterea individului prin harul acordat de Dumnezeu in Isus Christos. Crestinul trebuie sa confrunte, in Duhul lui Christos, orice forma de lacomie, egoism sau viciu. El trebuie sa lucreze ca sa aiba ce sa dea orfanilor, nevoiasilor, batrinilor, saracilor si celor bolnavi. Fiecare crestin trebuie sa caute sa aduca economia, guvernul si societatea ca un tot unitar sub balanta principiilor dreptatii, adevarului si dragostei fratesti. Pentru promovarea acestor scopuri, crestinii trebuie sa fie gata sa colaboreze cu toti oamenii de bine, suportind orice cauza buna, fiind intotdeauna gata sa actioneze in spiritul dragostei, dar  fara a compromite loialitatea pentru Christos si pentru adevarul Sau.

 Ex. 20:3-17; Lev. 6:2-5; Deut. 10:12; 27:17; Ps. 101:5; Mic. 6:8; Zah. 8:16; Mat. 5:13-16, 43-48; 22:36-40; 25:35; Marcu 1:29-34; 2:3 ff.; 10:21; Luca 4:18-21; 10:27-37; 20:25; Ioan 15:12; 17:15; Rom. 12-14; 1 Cor 5:9-10; 6:1-7; 7:20- 24; 10:23 to 11:1; Gal. 3:26-28; Efes. 6:5-9; Col. 3:12-17; 1 Tes. 3:12; Filimon; Iacov 1:27; 2:8

XVI.         Pacea si Razboiul

Este de datoria crestinilor sa  caute pacea cu toti oamenii pe principiile dreptatii. |n conformitate cu spiritul si invatatura lui Christos, ei trebuie sa faca tot ce atirna de ei ca sa sa puna capat razboiului.

Adevaratul remediu pentru duhul razboinic este Evanghelia Domnului nostru. Cea mai imperioasa nevoie a lumii este aceea de a accepta invatatura Lui in toate problemele dintre oameni si natiuni, si aceea de a aplica practic  Legea Lui bazata pe iubire.

 Isa. 2:4; Mat. 5:9, 38-48; 6:33; 26:52; Luca 22:36, 38; Rom. 12:18-19; 13:1-7; 14:19; Evr. 12:14; Iacov 4:1-2

XVII.    Libertatea religioasa

             Dumnezeu singur este Stapinul constiintei, iar El o vrea eliberata de robia oricaror invataturi si porunci omenesti care sunt impotriva Cuvintului Sau si nu-L reprezinta. Biserica si Statul trebuie sa fie separate. Statul datoreaza fiecarei biserici protectie si garantarea deplinei libertati de a persevera in implinirea scopurilor ei spirituale. |n garantarea libertatii religioase, Statul nu trebuie sa favorizeze diferentiat nici un fel de grup eclesiastic sau denominational. Pentru ca stapinirile civile sunt rinduite de Dumnezeu, este de datoria crestinilor sa le fie supuse in toate lucrurile care nu sunt contrare cu vointa Lui revelata. Biserica n-are voie sa recurga la ajutor din partea Statului pentru implinirea lucrarii ei. Evanghelia lui Christos prevede ca implinirea scopurilor ei sa fie facuta exclusiv prin resurse aflate in perimetrul strict al Bisericii. Statul nu are dreptul sa penalizeze pe cineva pentru opiniile sale religioase, orice forma ar lua acestea. Statul nu are dreptul sa impuna taxe pentru suportul oricarei forme de religie. Idealul crestin este “O biserica libera intr-un stat liber”, iar aceasta implica dreptul tuturor oamenilor de a avea acces liber si nestinjenit la Dumnezeu, precum si dreptul de a formula si de a propaga opinii in sfera religioasa fara nici un amestec din partea puterii civile.

 Gen. 1:27; 2:7; Mat. 6:6-7, 24; 16:26; 22:21; Ioan 8:36; Fapte 4:19-20; Rom. 6:1-2; 13:1-7; Gal. 5:1, 13; Filip. 3:20; 1 Tim. 2:1-2; Iacov 4:12; 1 Petru 2:12-17; 3:11-17; 4:12-19

XVIII. Familia

             Dumnezeu a orinduit familia ca si institutia de temelie a societatii. Ea este compusa din persoane inrudite unele cu altele prin casatorie, singe sau adoptiune. Casatoria este legamintul stabilit intre un barbat si o femeie care se leaga sa ramina impreuna pe toata durata vietii. Casatoria este un dar unic prin care Dumenzeu realizeaza citeva scopuri: ilustreaza unirea dintre Christos si Biserica Sa, pune la dispozitia barbatului casatorit si a femeii casatorite un cadru pentru relatiile de intimitate in care acestia isi implinesc trairile sexuale in conformitate cu standardele biblice si perpetueaza rasa umana.

Barbatul si nevasta au o valoare egala inaintea lui Dumenzeu, fiind creati amindoi dupa chipul si asemanarea Lui. Relatiile de casatorie ilustreaza felul in care se poarta Dumnezeu cu poporul Sau. Barbatul trebuie sa-si iubeasca nevasta dupa cum si Christos si-a iubit Biserica. Dumnezeu i-a dat barbatului responsabilitatea sa hraneasca, sa pazeasca si sa conduca familia lui. Nevasta trebuie sa se supuna de buna voie autoritatii barbatului care o slujeste din dragoste, dupa cum si Biserica este supusa de buna voie lui Christos, Capul ei. Creata ca si barbatul dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, nevasta este agala cu el innaintea lui Dumnezeu si a primit din partea lui Dumnezeu resposabilitatea de de a-si respecta barbatul, de a-l sluji ca un ajutor potrivit in administrarea casei si in formarea noii generatii.

Copiii, din momentul conceptiei, sunt o binecuvintare si o mostenire de la Domnul. Parintii trebuie sa arate copiilor prin viata lor modelul lui Dumnezeu pentru viata de casnicie. Parintii trebuie sa-i invete pe copiii lor valori morale si spirituale si sa-i determine, prin exemplul personal consistent si prin disciplina dragostei sa faca decizii bazate pe adevarul biblic. Copiii trebuie sa-si cinsteasca parintii si sa le fie supusi.

 Gen. 1:26-28; 2:18-25; 3:1-20; Ex. 20:12; Deut. 6:4-9; Ios. 24:15; 1 Sam. 1:26-28; Ps. 78:1-8; 127; 128; 139:13-16; Prov. 1:8; 5:15-20; 6:20-22; 12:4; 13:24; 14:1; 17:6; 18:22; 22:6,15; 23:13-14; 24:3; 29:15,17; 31:10-31; Ecl. 4:9-12; 9:9; Mal. 2:14-16; Mat. 5:31-32; 18:2-5; 19:3-9; Marcu 10:6-12; Rom. 1:18-32; 1 Cor 7:1-16; Efes. 5:21-33; 6:1-4; Col. 3:18-21; 1 Tim. 5:14; 2 Tim 1:3-5; Tit 2:3-5; Evr. 13:4; 1 Pet. 3:1-7.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: