6. Care este Biserica cea adevarata?

Inapoi la Cuprins

Intrebarea din titlu poate fi si sincera, dar si batjocoritoare sau cinica. Cine o pune, trebuie sa nu uite nici o clipa ca aceasta intrebare Ii este adresata in ultima instanta lui Dumnezeu Creatorul si lui Isus Christos, Cel ce a promis sa “zideasca” aceasta Biserica si “s-o prezinte” intr-o buna zi “fara pata, fara zbircitura” in fata intregului univers. Iata de ce va invit sa cititi cu evlavie si atentie rindurile care urmeaza: “Cea mai inalta expresie a voiei lui Dumnezeu in dispensatia actuala este Biserica. Pentru a fi in intregime biblica, orice activitate religioasa trebuie sa fie integrata si subordonata Bisericii. Trebuie sa spunem foarte clar si raspicat ca orice slujba adusa lui Dumnezeu in vremea de acum trebuie sa izvorasca si sa se desfasoare in cadrul sfant al adunarii copiilor lui Dumnezeu. Scoli teologice, societati de tractate, organizatii misionare, societati de binefacere, edituri crestine, si orice alte grupari aflate intr-o forma sau alta de slujire crestina trebuie sa se autoexamineze cu toata evlavia si cu toata responsabilitatea stiind ca lucrarile lor nu pot avea nici un fel de semnificatie spirituala atata timp cat ele raman in afara Bisericilor locale.” (John Mac Arthur Jr.) In terminologia Scripturii, Biserica este: “locul unde locuieste Dumnezeu, prin Duhul” – cel mai important organism aflat in existenta sub soare. Ea nu este numai una din institutiile umane pozitive din societate, alaturi de familie, stat, scoli, – ci, dintre toate, ea este cea mai de seama si mai coplesitoare in importanta. Biserica locala este un bastion al lui Dumnezeu intr-o lume “care zace in cel rau”, “ambasada lui Dumnezeu” intr-un pamant strain, “avanpostul” invaziei imparatiei luminii intr-o tara a intunericului, o “avanpremiera” a ceea ce va fi si “o taina” pe care cei din lume nu o pot intelege. Cei aflati in Biserica sunt singurii “extraterestii” aflati pe planeta noastra, oameni cu o dubla apartenenta, una exterioara la neamul creat de Dumnezeu prin Adam si o a doua, interioara, la un neam nou, “dintr-o alta creatie” (2 Corinteni 5:17), inceputa cu “cel de al doilea Adam”, Isus Christos (1 Corinteni 15:45-49). Cinicul batjocoritor ne va intreba repede “despre care biserica in particular vorbim, stiind ca exista multe “biserici” si nenumarate “denominatii”, si ca din aceasta cauza este aproape imposibil sa stii care este “Biserica cea adevarata, daca, bineinteles, asa ceva exista.” Nu trebuie sa ne lasam tulburati de zambetul ironic afisat de cei ce ne intampina cu astfel de obiectii. Batjocoritori au existat intodeauna, dar ironia lor nu a reusit niciodata sa desfiinteze realitatea. Biserica lui Christos exista. Ea nu este deocamdata “desavarsita” in ochii lumii. Imperfectiunea ei se vede inca si mai bine pentru credinciosul sincer care se afla in interiorul ei, dar ceea ce nu stie “inteleptul lumii acesteia” este faptul ca imperfectiunile Bisericii nu-i masoara acesteia “inexistenta”, ci sunt dovezile unui proces de crestere, manifestarile unor “neputinte si nevrednicii omenesti” biruite rand pe rand de “harul” lui Dumnezeu si de “puterea Celui care lucreaza in noi ce-I este placut” (Evrei 13:21). Biserica exista in toate locurile in care Duhul Sfant a adunat impreuna cateva persoane care L-au primit pe Isus Christos ca Mantuitor, care I se inchina lui Dumnezeu in duh, si care se straduiesc sa se pastreze neintinati de lume si de poftele firii pamantesti. S-ar putea ca unele madulare ale Bisericii sa fie pentru o vreme raspandite pe toata suprafata pamantului, despartite de distante si de imprejurari, dar in fiecare din aceste madulare ale trupului salasluieste acelas dor de casa, aceasi tanjire a oilor dupa staulul comun si dupa partasia Pastorului. Dati cea mai mica sansa unor crestini veritabili si ei se vor strange impreuna si vor pune la cale un plan de intalniri regulate pentru inchinaciune comuna, studiu in Cuvant si rugaciune. Grupuri din acestea, raspandite in toata lumea, sunt celulele trupului lui Christos. Fiecare adunare locala in parte este in sine o Biserica adevarata si toate impreuna alcatuiesc Biserica cea mare, Mireasa care se pregateste in vederea intrarii in “odaia de nunta” a “Mielului” (Apocalipsa 19:7-8). Prin astfel de grupuri, Duhul Sfant lucreaza in lume si ii atrage la mantuire pe cei pierduti. Oricine vorbeste de rau Biserica locala, vorbeste de rau Trupul si Mireasa lui Christos. Confruntarea cu Biserica este sortita intotdeauna esecului. Christos este cel ce o zideste, “si portile Locuintei mortilor nu o vor birui” (Matei 16:18).   Sa ne definim termenii si… pozitia  Vorbind despre Biserica trebuie sa ne ferim de “certurile de vorbe” care se nasc adesea intre cei credinciosi din cauza diferentelor produse de intelegerea diferita a unor termeni. Orice cuvant are in spatele sau o incarcatura de semnificatie aflata in gandirea celui ce-l foloseste. De multe ori, vorbitori diferiti folosesc aceleasi cuvinte, dar nu se pot intelege datorita faptului ca fiecare gandeste altceva. Din cauza aceasta este bine sa aiba loc o lamurire “semantica” (a sensurilor). Biserica Crestina – un grup anume intre “cetele” mantuitilor lui Dumnezeu destinat sa alcatuiasca un organism distinct in vesnicie printr-o relatie speciala cu Isus Christos, cea de a doua persoana a Dumnezeirii: Isus Mirele – Biserica Mireasa (Trupul lui Christos). Amintind despre relatia dintre Christos si Biserica crestina, apostolul Pavel spunea: ” … si cei doi vor fi un singur trup. Taina aceasta este mare – (vorbesc despre Christos si despre Biserica)” (Efeseni 5:31-32). Biserica Universala – totalitatea credinciosilor salvati prin credinta in lucrarea mantuitoare a lui Isus Christos in trecut, prezent si viitor. Biserica Mondiala – totalitatea credinciosilor aflati in viata in toata lumea la o anumita data. Biserica Locala – un grup de credinciosi adunati intr-un anumit loc pentru inchinaciune in duh si in adevar. Realitatea Bisericii Universale nu trebuie sa umbreasca in nici un fel importanta functionarii bisericilor locale. De fapt, este greu de conceput ca cineva poate spera sa faca parte din Biserica Universala atata timp cat, desi are posibilitatea, nu vrea sa faca parte din nici o Biserica locala. Cum ar putea sa aiba cineva partasie cu credinciosii din toate veacurile, in timp ce refuza partasia crestinilor din imediata lui apropiere? Exista astazi un curent de invatatura si atitudine care priveste de sus Biserica locala, ca pe ceva compromis si ne-necesar. Acesti invatatori neinspirati s-au departat de invatatura Bibliei si propovaduiesc numai o Biserica spirituala fara nici un fel de forma sau organizare omeneasca. Dupa ei, orice organizare este ceva “firesc” si trebuie parasita in vederea “trairii in Duhul”. Contactele cu Bisericile locale sunt privite ca vizite la “fratii mai slabi” aflati inca in robia “invataturilor incepatoare”. Orice structura este denuntata drept “omeneasca” si orice slujitor al Bisericii este demascat drept un nou “Diotref”, care tine sa-si impuna autoritatea sa, in dauna autoritatii Duhului. De obicei, in spatele acestor atitudini exista o mare doza de “mandrie spirituala” combinata cu un caracter nesupus si incapabil sa suporte disciplinarea partasiei dintr-o legatura frateasca stransa. Ce este si mai grav insa, este faptul ca in numele unei superioritati spirituale se intretine critica si dispretul, iar sub paravanul unei cunoasteri a lucrurilor “mai adanci”, se paraseste ascultarea de mesajul clar al Evangheliilor si al Epistolelor Noului Testament. Textele care vorbesc despre organizarea din Bisericile locale sunt scoase din contextul biblic imediat, sunt rastalmacite si alegorizate fortat pentru a sprijini opiniile celor porniti pe o astfel de “talmacire”.   Biserica Universala – Biserica Locala  Ce este la urma urmei Biserica? Exista zeci si zeci de raspunsuri. Bisericile, asa cum le cunoastem noi astazi sunt impartite pe toata fata pamantului, diferite ca forma, instrainate ca denumiri oficiale, invrajbite intr-un patriotism sectar sau sufocate intr-un ecumenism fara valori crestine. Ce spune insa Biblia despre Biserica? Cum este descrisa ea in planul de functionare alcatuit de “arhitectul” si Capul ei dumnezeiesc, Isus Christos? Pentru inceput, sa spunem doar ca in limba greaca pentru Biserica este folosit cuvantul “EKKLESIA” si ca sensul acestuia in uzanta timpului era “colectivitatea celor chemati afara”. Din aceasta definitie se poate vedea ca Biserica nu poate fi in nici un caz o cladire in care se tin servicii religioase. Mai degraba, ea este colectivitatea celor ce s-au adunat in acea cladire pentru inchinaciune. Apoi, Biserica nu poate fi inteleasa drept o simpla “organizatie”. In limba greaca, pentru a defini viata Bisericii a fost folosit termenul “KOINONIA” care defineste o relatie de partasie, o traire in stari si scopuri comune. In Evanghelii, “ekklesia” apare de doua ori (in Matei 16:18: “… pe acesta piatra voi zidi Biserica Mea” si in Matei 18:17: “Daca nu vrea sa asculte de ei, spune-l Bisericii”). Din ambele pasaje se vede clar ca Mintuitorul se referea la o colectivitate de oameni. Intre Biserica si lumea inconjuratoare s-au format inca de la inceput raporturi foarte clare. Crestinii mantuiti au format o comunitate sociala distincta si s-au separat de ceilalti oameni. Mesajul crestin a devenit imediat: “Mantuiti-va din mijlocul acestui neam ticalos” (Faptele Apostolilor 2:40). Ekklesia este aratata deci a fi colectivitatea celor “chemati afara”: “Sa iesim dar afara din tabara la El si sa suferim ocara Lui” (Evrei 13:13). Chiar si atunci cand mergeau inca la templu, crestinii stateau separati de ceilalti: “Toti stateau impreuna in pridvorul lui Solomon, si niciunul din ceilalti nu cuteza sa se lipeasca de ei” (Faptele Apostolilor 5:12-13). Petru ne spune de ce s-a produs aceasta separare intre Biserica si lume: “Voi insa sunteti o semintie aleasa, o preotie imparateasca, un neam sfant, un popor pe care Dumnezeu Wi l-a castigat ca sa fie al Lui, ca sa vestiti puterile minunate ale Celui care v-a chemat din intunerec la lumina Sa minunata” (1 Petru 2:9). O data cu aparitia ekklesiei, omenirea a cunoscut o alta impartire in economia mantuirii divine. Pana atunci fusesera numai evreii si neamurile. Cei dintai erau poporul ales al lui Dumnezeu, iar cei din urma erau “cei fara cetatenie in Israel, straini de Dumnezeu si de legamintele fagaduintei” (Efeseni 2:12). Delimitarea era clara si transanta. Prapastia dintre cele doua tabere era mare si de netrecut. Din pricina ca Israelul L-a refuzat insa pe Isus Christos, adevaratul lor Mesia, Dumnezeu a adus in lume astazi o a treia grupare de oameni, Biserica crestina. Ea este instrumentul de mantuire pentru vremea actuala. Vremea Bisericii se intinde intre ziua de Cinzecime (Rusalii) in care Duhul Sfant s-a pogorat peste credinciosii in Isus Christos adunati la rugaciune si ziua Rapirii pe care nu o stie nimeni, dar pe care o asteptam cu infrigurare. In toata perioada aceasta de timp, Biserica trebuie sa traiasca in lume ca o marturie despre Dumnezeu si ca o chemare adresata tuturor oamenilor, indiferent de rasa, sex, stare sociala sau cultura. Totusi noi stim ca nu va exista o Biserica mondiala ca un rezultat al convertirii tuturor oamenilor (Matei 24:14). Din aceasta cauza, “Biserica Catolica” (care inseamna tocmai o Biserica in care trebuiesc inclusi toti oamenii) este o utopie periculoasa. Convertirea Neamurilor intregi ramine privilegiul lui Israel. Biserica are o chemare individuala adresata “la orice faptura” (Marcu 16:15) si ea va reusi sa “faca ucenici din toate neamurile ” (Matei 28:19) ca o pirga a marelui seceris de la vremea sfarsitului.   Unde este astazi Biserica adevarata?  Daca avem incredere in cuvintele Domnului Isus, ajungem la concluzia ca Biserica se afla si astazi pe maini tot atat de bune ca si acum aproape 2.000 de ani, cand ucenicii din Ierusalim puneau lumea in uimire cu curajul si cu infaptuirile lor. Domnul Isus a spus: “Eu voi zidi Biserica Mea si portile Locuintei mortilor nu o vor birui” (Matei 16:18). Soarta adevaratei Biserici a lui Christos nu s-a hotarat niciodata in Sinoade, Congrese sau Adunari Legislative. Capul nevazut al Bisericii locuieste in cer, asezat la dreapta maririi lui Dumnezeu. Domnul Isus Christos are astazi “toata puterea in cer si pe pamint” (Matei 28:18). Trupul Sau spiritual, Biserica nu este lasata in voia valurilor: “Iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pina la sfarsitul veacului” (Matei 28:20). Biserica adevarata exista si astazi. Ea isi implineste mereu aceiasi misiune de a fi “lumina lumii” si “sarea pamantului” (Matei 5:13-14). Nebagata in seama si nesocotita adesea in calculele mai marilor acestei lumi, Biserica traieste, iar Capul ei inca isi mai “cunoaste oile pe nume” (Ioan 10:1-16). Convins de aceasta realitate, apostolul Pavel scria in 2 Timotei 2:19: “Totusi temelia tare a lui Dumnezeu sta nezguduita, avand pecetea aceasta: Domnul cunoaste pe cei ce sunt ai Lui”. Se spune adesea ca multimea pestrita de biserici de astazi nu arata progresul Bisericii. Dar eu cred ca si in aceasta situatie se vede ceva din intelepciunea cu care Dumnezeu isi implineste planurile. Daca Biserica ar fi una din punct de vedere organizatoric, ea s-ar amesteca iarasi foarte repede in treburile acestei lumi. Experientele trecutului au dovedit cu prisosinta acest lucru. Dumnezeu nu doreste insa ca Biserica sa alcatuiasca o Imparatie terestra. Cetatenia noastra trebuie sa ramana “in ceruri”. Destinul Imparatiei terestre ramane un prerogativ al Israelului si el si-l va implini atunci cand la conducerea Statului se va instala insusi Mesia. In plan uman, atacul Diavolului si neintelepciunea noastra ne lipsesc de “partasia duhovniceasca” care ar trebui sa se manifeste intre diferitele ramuri ale Bisericii. Nici una si nici cealalta insa nu-L impiedica pe Dumnezeu sa-si duca la indeplinire planul. Oriunde se vesteste Cuvantul curat al Evangheliei si oriunde oamenii intra sub sangele si sub domnia lui Christos exista Biserica cea adevarata. Oriunde se produce “nasterea din nou” si “vietuirea in neprihanire” exista Biserica cea nemuritoare. De 2.000 de ani, Diavolul seamana in aria lumii neghina lui, dar slava Domnului, graul se inmulteste si “Cel ce are puterea sa faca sa creasca” este la lucru. Lumea stricata de astazi nu a intrat deocamdata intr-o deplina putrefactie tocmai pentru ca inca are ‘n ea “sarea pamintului.” Intunerecul nu s-a lasat de tot, pentru ca inca mai este aici “lumina lumii”.   Cum trebuie sa arate o Biserica crestina?  Este adevarat ca, din datele pe care ni le pune la dispozitie un studiu al bisericilor din vremea apostolica, nu putem extrage un tipar clar si unic pentru biserica locala. Aceasta nu inseamna insa ca bisericile acelea nu au fost organizate. De fapt, organizarea bisericilor locale, ca si organizarea tuturor formelor vii de viata, nu se bazeaza pe forme fixe sau pe tipare, ci pe principii vitale. Asa cum corpul functioneaza armonios adaptindu-si activitatile in jurul unor principii clare si indispensabile (trebuie sa ne hranim, sa dormim, sa ne spalam, sa avem viata sociala, etc.) si Biserica locala isi organizeaza activitatile adaptandu-le principiilor fundamentale pe care le-au respectat toate bisericile din toate timpurile. Trebuie sa distingem clar intre principiu si forma. Principiul aduce viata si o intretine in cele mai bune conditii, forma se adapteaza realitatilor de timp, societate si resurse. Principiul ramane mereu acelasi, forma trebuie sa se schimbe. A tine la forme inseamna a renunta de multe ori la principii si asta este intodeauna in detrimentul vietii. Principiile de baza ale bisericilor locale, asa cum le putem studia noi in cartile Noului Testament, sunt cuprinse in textele din Matei 28:19 si Faptele Apostolilor 2:42. La fiecare dintre aceste principii de baza ii corespund o multime de forme, alese in functie de conditii, de necesitati si, nu o data, in functie de … posibilitati. 1. Principiul evanghelizarii lumii – Biserica lui Christos trebuie sa se preocupe de mantuirea celor pierduti. Ea trebuie sa gaseasca cele mai bune si mai eficace metode pentru a vesti Evanghelia “la orice faptura”. 2. Principiul maturizarii credinciosilor. Marturia Bisericii este marturia celor credinciosi. De aceea, fiecare nou convertit trebuie sa fie “invatat”. Biserica are aceasta datorie: “Invatati-i tot ce v-am poruncit”. Unde sa fie invatati cei convertiti (in Seminarii, acasa sau in Biserica), cit sa dureze procesul de invatare, care sunt cele mai bune metode de transmitere a invataturii, si multe alte astfel de “forme” raman la latitudinea Bisericii si pot fi oricand schimbate. 3. Principiul trairii in partasie. Trupul lui Christos este alcatuit din madulare unite intre ele, sanatoase si slujindu-se reciproc: “Ei staruiau in legatura frateasca” (Faptele Apostolilor 2:42). Crestinii trebuie sa aiba partasie ! Formele prin care este pus in practica acest principiu sunt infinit de variate. Unde sa se adune, cat timp sa stea impreuna, ce forma sa aiba cladirile, care sa fie programul intalnirilor lor, cine sa conduca cutare program si cine sa conduca celalalt, etc. sunt “forme” necesare, dar neimportante in ele insele. 4. Principiul amintirii lucrarii Domnului Isus. Biserica nu poate exista in afara lucrarii mantuitoare a lui Christos. “Sa faceti aceasta spre amintirea Mea” a spus Mantuitorul despre Cina Domnului. Pavel a adaugat: “Caci n-am avut de gand sa stiu intre voi altceva decat pe Christos si pe El rastignit” (1 Corinteni 11:25 2:2). Biserica trebuie sa practice “frangerea piinii”. De cite ori sa faca aceasta intr-o luna, ce fel de paine sa aleaga, cum sa franga painea, etc. , raman iarasi “forme” necesare, dar neimportante in ele insele. Conditiile in care trebuie luata Cina Domnului trebuiesc hotarate in functie de calauzirea specifica pe care Domnul o da fiecarei Biserici locale in parte. 5. Principiul inchinaciunii. “Ei staruiau … in rugaciuni” (Faptele Apostolilor 2:42). Biserica exista pentru proslavirea lui Dumnezeu. Toata fiinta si activitatea unei Biserici locale trebuie subordonate acestui scop. NU este esential cata participare este la serviciul unei Biserici locale, dar este esential cita inchinaciune este in programul acela. “Duhul da viata, dar slova (forma) omoara.” Istoria greselilor Bisericii este si istoria bisericilor care s-au obisnuit intr-atat de mult cu forma, incat n-au mai observat ca intre timp viata disparuse. Bisericile acelea au fost atat de mult lipite de forma, incat viata a trebuit sa le paraseasca si sa se stabileasca in alte “tipare”, socotite multa vreme “eretice”. Trebuie sa spunem ca “istoria reformelor” nu a fost niciodata istoria transformarii vietii religioase (cum sustin criticii atei), ci istoria re-“formelor”, adica istoria succesiunilor de crize provocate de cei care, confundand forma cu continutul, au trebuit sa fie lasati in urma de o Biserica energica, militanta si mereu egala cu ea insasi.   Nu fiti prea pretentiosi !  Un alt lucru pe care trebuie sa-l spunem despre viata bisericilor locale este ca ne aflam in perioada de “constructie”. Grupurile locale de credinciosi sunt deocamdata numai parti componente, “in devenire” asezate in marele ansamblu al Bisericii universale. Din punctul lui Dumnezeu de vedere, Biserica este deja desavarsita prin faptul ca a fost ciatigata de Domnul Isus la Cruce: “Cum a iubit si Christos Biserica si S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinteasca, dupa ce a curatit-o prin botezul cu apa prin Cuvant, ca sa infatiseze inaintea Lui aceasta Biserica, slavita, fara pata, fara zbarcitura sau altceva de felul acesta, ci sfanta si fara prihana” (Efeseni 5:25-27) . In practica, bisericile locale se afla in etapa de “sfintire si curatire prin Cuvant”. Apostolul Pavel scria cu incredere deplina: “Sunt incredintat ca Acela care A INCEPUT in voi aceasta buna lucrare, O VA ISPRAVI… ” (Filipeni 1:6). In Efeseni, capitolul 4 vorbeste despre Biserica in termeni de crestere: “Din El, tot trupul… isi primeste cresterea,… si se zideste in dragoste” (Efeseni 4:16),asa ca nu trebuie sa cadem in disperare ori de cate ori observam greseli, nedesavarsiri si inconsistente in bisericile locale. Domnul Isus a spus: “Eu voi zidi Biserica Mea si portile Locuintei mortilor nu o vor birui” (Matei 16:18). Cel ce face lucrarea este asadar, Domnul Isus Insusi, iar noi trebuie sa fim extrem de prudenti atunci cand ne exprimam asupra felului in care El lucreaza. Cu imperfectiunile din Biserica locala este la fel ca si cu cele care se manifesta in viata spirituala a oricarui credincios. Noi stim ca Christos lucreaza in noi prin Duhul Sfant si ca are ca scop sa ne transforme dupa chipul si asemanarea Lui. Acelasi Duh Sfant este la lucru si in Biserica locala. Scopul Lui este s-o aduca la o desavarsita frumusete morala si s-o maturizeze din punct de vedere intelectual in “adevar”. Ne aflam inca in plin proces de constructie. Lucrarea nu s-a terminat, asa ca nu trebuie sa ne fie rusine sa ne recunoastem imperfectiunile. Ar fi total neintelept sa ne asteptam sa gasim undeva o Biserica locala ajunsa deja la perfectiune. Din “sfinti” in devenire, nu se poate cladi decit o Biserica “in devenire”. Cu toate acestea, tinta fiecarei Biserici locale trebuie sa ramana “Biserica desavarsita”, caci Dumnezeu este El insusi la lucru si El nu se va multumi cu jumatati de masura. Iata ce declara apostolul Pavel in scrisoarea catre crestinii din Efes: “Mie mi-a fost dat harul sa vestesc … bogatiile nepatrunse ale lui Christos … pentru ca domniile si stapanirile din locurile ceresti sa cunoasca azi, prin Biserica, ‘ntelepciunea nespus de felurita a lui Dumnezeu” (Efes. 3:8-10). “Caci noi suntem lucrarea (poema – in greaca) Lui, si am fost ziditi ‘n Christos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte, ca sa umblam in ele” (Efes. 2:10). Intr-o buna zi, la sfarsitul istoriei, Christos va prezenta Biserica inaintea tuturor fapturilor ceresti, ca pe o stralucita dovada a puterii si iubirii Sale: “(Christos) S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinteasca, … ca sa infatiseze inaintea Lui aceasta Biserica, slavita, fara pata, fara sbarcitura sau altceva de felul acesta, ci sfanta si fara prihana” (Efes. 5:25-27)